„A Doua Casă”. Ce pași trebuie urmați pentru accesarea creditului

Românii care vor să acceseze un al doilea credit pentru o casă, cu garanţie guvernamentală, trebuie să se înarmeze cu răbdare. Întregul proces birocratic durează cel puţin trei luni.

 

Roxana Dumitrescu, director financiar al unui broker de credite: „Trebuie să aştepte o perioadă destul de lungă de timp pentru obţinerea acordului de la Ministerul de Finanţe. La bancă, durează de asemenea foarte mult să obţină un acord în vederea achiziţionării prin programul A Doua Casă.”

 

Drumul hârtiilor continuă cu alte aprobări.

 

Odată ajunşi la Fondul de Garantare, veţi avea emoţii de două ori. Fondul trebuie să fie de acord cu vânzarea primei locuinţe şi mai apoi să aprobe noul credit.

 

Cea mai mare problemă sunt însă banii. Cei care vor să ia un al doilea credit imobiliar cu ajutor de la stat trebuie să-l lichideze pe cel iniţial. Iar în cele mai multe cazuri asta înseamnă bani pierduţi.

 

Dragoş Nichifor, broker de credite: „Foarte mulţi care au cumpărat în perioada 2009-2012 au avut un preţ eventual la nivelul actual al pieţei sau puţin mai mare şi atunci trebuie ori să acopere din surse proprii o diferenţă ori nu rămân cu nicio sumă suplimentară în plus cu care să poate veni ca avans.”

 

Din martie 2015 şi până acum, doar 74 de români au obţinut credite prin programul A Doua Casă, în valoare de aproape 7,7 milioane de lei. Numărul beneficiarilor unui al doilea credit cu ajutor de la stat este infim, dacă îl raportăm la total.

 

Din 2009 şi până acum, peste 197.000 de români au luat un împrumut cu ajutor de la stat, iar valoarea garanţiilor se apropie de 17 miliarde de lei.

 

Statisticile arată că 96% dintre români deţin casa în care locuiesc. În Germania, procentul este la jumătate.

 

Numai că românii trăiesc înghesuiţi. Jumătate dintre familii locuiesc într-o garsonieră sau o locuinţă cu două camere. Într-un apartament cu două încăperi trăiesc între patru şi şase persoane.

 

Suprafaţa medie a unei locuinţe din România este de 44 de metri pătraţi, jumătate din media europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed