A doua ediţie a Banii Tăi Expo a atras peste 6.000 de vizitatori pe parcursul celor două zile

Numărul total al participanților ce au vizitat Expoziția în Piața Universității, au vorbit cu partenerii și expozanții, au urmărit interviurile la fața locului și au participat la seminarii este estimat la aproximativ 6.000 de persoane.

”După câteva luni în care am desfășurat acestă campanie fără precedent, dedicată potențialilor investitori individuali din România, am ajuns la o singură concluzie majoră – pe viitor vom crește doar numărul și intensitatea proiectelor noastre, ce sunt în prezent susținute de insituții financiare, factori de decizie, reglementatori și presă, ce transmit ideea de luptă împotriva nivelului redus al educației financiare a populației” a declarat Ludwik Sobolewski, Director General, Bursa de Valori București.

Pe parcursul celor două zile, au fost distribuite peste 5.000 de broșuri cu informații despre Expoziție și peste 4.000 de exemplare ale Ghidului de educație financiară ”Fluent in Finanțe”.

În cele două zile ale târgului, standul Depozitarului Central a fost vizitat de un număr total de 1200 de vizitatori. Pentru 960 dintre aceștia, Depozitarul Central a interogat baza de date pentru a verifica ce instrumente financiare dețin.

Ceilalți vizitatori au fost consiliaţi de Depozitarul Central cu privire la demersurile pe care aceștia trebuie să le facă pentru a intra în posesia acţiunilor pe care le moștenesc, să-şi actualiza datele de identificare sau dacă deţin acţiuni la societăţi comerciale care nu mai sunt listate la BVB şi nu mai au o relaţie contractuală cu Depozitarul Central.

De asemenea, peste 50 de persoane şi-au înregistrat contul IBAN în care urmează să își încaseze automat dividendele cuvenite, fără să mai facă niciun alt demers suplimentar.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed