Marți, guvernul SUA a aprobat în cele din urmă fuziunea American Airlines și US Airways. Companiile au ajuns la un acord cu guvernul SUA care prevede ca cele două să renunţe la o parte din sloturile de zbor pe cele șapte mari aeroporturi din SUA. Cu o capitalizare de piață în valoare de 11 miliarde de dolari, noua companie va fi cea mai mare din lume după traficul de pasageri.
Marți, a fost anunțat faptul că American Airlines și US Airways au primit aprobarea guvernului SUA pentru fuziune. Discuții pirivind fuziune au demarat în luna august a anului trecut. În februarie s-a anunțat că consiliul de administrație a aprobat fuziunea. Era de așteptat ca tranzacţia să se finalizeze în luna septembrie a.c. În luna august a devenit cunoscut faptul că Trezoreria SUA va bloca afacerea. Apoi, Ministerul Justiției a intentat un proces la tribunal federal din Washington, în care a acuzat că fuziunea încalcă legile antitrust din SUA şi va duce la slăbirea concurenței în industrie, precum și prețuri mai ridicate pentru clienţi. Procesul ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul lunii noiembrie.
Potrivit Ministerului Justiției american, ca parte a acordului şi pentru a evita poziţia dominantă pe piață, cele două vor refuza o parte din sloturi (intervale de timp alocate pentru zboruri) deținute pe șapte mari aeroporturi din SUA - Boston, Chicago, Dallas, Los Angeles, Miami, LaGuardia Airport din New York și Washington National Airport Ronald Reagan. Aceste sloturi vor fi transferate unor companii low cost precum Southwest, JetBlue și Virgin America. Se estimează că până la sfârșitul lunii noiembrie acordul va fi aprobat de către tribunalul federal, după care compania va putea să finalizeze tranzacţi. Probabil că în prima jumătate a lunii decembrie aceasta va fi finalizată.




