Gaura neagră a fost descoperită în galaxia M87 şi este de două ori mai mare decât estimaseră cercetătorii. Aceasta s-a format prin contopirea în timp a sute de găuri negre mai mici. M87 este considerată cea mai mare şi cea mai îndepărtată galaxie cunoscută până în prezent. Cercetătorii americani nu exclud, însă, posibilitatea ca în următorii ani să descopere găuri negre chiar şi mai mari decât aceasta.
A fost descoperită cea mai mare gaură neagră din Univers
Publicat la 18.01.2011, 12:38:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2644 lei, franc la 5.5564 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 14-18 septembrie 2026: Electrica și energia în prim-plan, imobiliare în declin

Piețe financiare
Creștere spectaculoasă pe bursă. S-a inversat trendul?
Piețe financiare
Curs BNR valabil 19 septembrie 2026: 1 euro = 5.2644 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
