A murit Vasile Turcu

0

Vasile Turcu a încercat să se sinucidă prin spânzurare la începutul acestei luni, dar a fost găsit de cineva din familie, iar SMURD-ul a venit suficient de repede încât să-l poată resuscita şi apoi transporta la spital. Apropiații lui au declarat că avea atât probleme personale, cât și probleme cu afacerile sale.

 

Omul de afaceri Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, şi-a vândut, în martie 2011, către Nicolae Badea toate acţiunile deţinute la clubul de fotbal Dinamo, retrăgându-se astfel oficial din acţionariatul echipei din Ştefan cel Mare.