Administratorii de pensii private: Reducerea cotelor pentru Pilonul II este un dezastru

Autor: Mihai Baniţă | Publicat: 19 mai 2010, 14:33

Reducerea contribuţiei pentru pensiile private obligatorii de la 2,5% la 0,5% este o lovitură puternică dată sistemului de pensii private din România, spun administratorii. Mai mult, Crinu Andănuţ, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, spune că asistăm la naţionalizarea sistemului de pensii private.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE PENSII

"Ceea ce s-a decis este o naţionalizare a sistemului de pensii private. Atunci când statul intervine şi afectează conturile private ale indivizilor aceasta se numeşte naţionalizare. Asistăm la falimentarea sistemului de pensii private, atât a administratorilor, cât şi a celor 5 milioane de participanţi", a declarat Andănut în cadrul unei conferinţe dedicate pensiilor private, organizată de Mediafax şi Eureko.

"Prin aplicarea măsurii vom asista la distrugerea a 12 ani de construcţie legislativă şi instituţională în domeniul pensiilor private şi se recunoaşte falimentul sistemului public de pensii, dar, paradoxal, şi la anihilarea principalei soluţii de rezolvare a acestei probleme", a mai spus Andănuţ.

Despre efectele măsurilor anunţate de guvern a vorbit şi Radu Crăciun, director de investiţii la Eureko, care a indicat şi câteva efecte asupra actualilor contribuabili.

“Decizia care s-a luat are un impact dezastruos.(...) Generaţia <<decreţeilor>> va beneficia peste 20-30 de ani de o pensie cu 20-30% mai mică din cauza acestei măsuri”, a spus Crăciun.

Acesta a mai adăugat că pierderile se vor resimţi chiar şi după momentul în care statul va reveni la graficul stabilit pentru alocarea de resurse către Pilonul II, prin faptul că întârzierile de câţiva ani vor priva beneficiarii de randamentele bune oferite de actualul context din piaţă.

De asemenea, importanţa câştigată de fondurile de pensii private pe pieţle financiare se va diminua în perioada următoare, pentru că banii disponibili vor fi mai puţini şi puterea de negociere va scădea.

Astfel, dacă în 2009 s-au obţinut randamente medii de 18%, acestea ar putea fi afectate în perioada următoare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!