Adrian Severin, condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare

Un complet de cinci judecători a admis apelul DNA şi a mărit pedeapsa aplicată lui Adrian Severin de la trei ani şi trei luni cât primise la instanţa de fond în februarie 2016, la patru ani închisoare cu executare.

 

A existat şi o opinie separată a unuia dintre judecători, în sensul achitării lui Adrian Severin pentru luare de mită şi menţinerii condamnării pentru trafic de influenţă.

 

La ultimul termen al procesului desfăşurat luni, procurorii DNA ceruseră 6 ani şi 6 luni închisoare pentru Adrian Severin, în timp ce avocaţii solicitaseră achitarea acestuia sau o condamnare cu suspendare.

 

‘Nu pot fi decât exasperat că aud asemenea afirmaţie fără nicio probă – că aş fi acceptat bani pentru a depune amendamente. Contractul a fost unul de consultanţă, pe care l-am onorat. N-am vorbit de depunerea amendamentelor contra cost. Am fost cel mai bun preşedinte al OSCE. Am fost raportor ONU. Puteam să fac o înţelegere judiciară şi probabil aş fi luat o pedeapsă cu suspendare. Eu nu pot să cooperez. Sunt cel mai sărac om politic din România. Mi-am sacrificat familia şi prietenii. Nu pot să recunosc că România a trimis în cele mai importante funcţii un hoţ. În Belarus toată lumea mă ştie. Am eliberat deţinuţi politici cărora le-am apărat drepturile. Este un proces politic ce va produce consecinţe’, spunea atunci Adrian Severin, în ultimul cuvânt.

 

Înainte de începerea procesului, Adrian Severin declara, pe pagina sa de Facebook, că, ‘în curând, se va consuma farsa judiciară românească declanşată pe baza unei farse jurnalistice străine’, fără a i se fi îngăduit o singură probă în apărare. El a arătat că nu îi este ‘frică de cruce’ şi le poate acorda iertare ‘călăilor în robe’.

 

Adrian Severin a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică ‘The Sunday Times’, care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

 

‘La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie – martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă’, arată procurorii.

 

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

 

Trei europarlamentari – Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser – ar fi acceptat ‘să-şi vândă serviciile’ unor jurnalişti ai ziarului ‘The Sunday Times’, care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul ‘ajutorului’ pentru adoptarea unor amendamente.

 

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar, întrebat de unul dintre jurnalişti dacă a fost uşor să-l convingă pe acesta să depună amendamentul, el a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă a acceptat ideea, ‘însă a fost o adevărată muncă’.

 

Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de ‘o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică’.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed