Afirmaţiile lui Traian Băsescu au afectat prestigiul actului de justiţie

Instituţia a fost sesizată în urma declaraţiilor făcute în spaţiul public, dar şi pe Facebook atât de Traian Băsescu cât şi de fostul ministru al Turismului, informează Mediafax.

Raportul urmează să fie dezbătut în următoarea şedinţă de plen a Consiliului SUperior al Magistraturii, instituţie care va decide, în această săptămână, dacă şi le va însuşi.

CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie”.

Ulterior, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a răspuns atacurilor fostului şef al statului Traian Băsescu, spunând că acestea fac ca România să piardă credibilitate şi că „foarte rar” ea s-ar putea lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni.

„Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca ţară, să ne facă să pierdem din ce în ce mai mult în credibilitate ca ţară din partea altor state şi cred că la acest lucru ar trebui să se gândească toţi cei care, indiferent că vorbim de oameni politici sau cei care, într-o formă sau alta, îşi exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor. Foarte rar, şi cred că veţi vedea, că preşedintele Înaltei Curţi – şi aici, sigur, vorbesc în nume personal – m-aş lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfăşoară judecătorul Livia Stanciu”, a spus preşedintele ICCJ, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Elena Udrea, prin intermediul echipei de comunicare, a scris pe Facebook că „toţi oamenii care sunt chemaţi la DNA sunt întrebaţi, într-o formă sau alta, dacă ştiu ceva ce ar putea să o incrimineze”, scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi şi noi dosare penale, fără să se ţină cont de probe sau de faptul că „toate aceste denunţuri ar fi făcute sub presiune”.

„Pentru că am vorbit de presiuni, luni (23 martie, n.r.), la judecarea mandatului de prelungire a arestului preventiv în «Gala Bute», ceilalţi doi inculpaţi aflaţi în arest, Rudel Obreja şi Tudor Breazu, au declarat că asupra lor s-au făcut presiuni din partea procurorilor pentru a declara împotriva Elenei Udrea. Au existat chiar şi promisiuni privind eliberarea. Asta arată că nu se doreşte adevărul sau dreptatea, ci incriminarea lui Udrea. Se generează percepţia publică (reală!) că oricine declară împotriva fostului ministru al Dezvoltării este liber”, potrivit mesajului postat pe Facebook.

Udrea mai arăta că „procurorii DNA au lăsat-o liberă pe Ana Maria Topoliceanu (pusă sub control judiciar), deşi există probe foarte clare depuse la dosar că aceasta a încercat să-l influenţeze şi constrângă pe Tudor Breazu” să dea o declaraţie împotriva sa.

Totodată, fostul ministru preciza că momentul în care s-a făcut prelungirea mandatului de arestare „a fost special ales astfel încât cazul să pice la un anumit judecător”, încălcându-se „foarte grav principiul ca dosarul să intre în sarcina unui judecător independent”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed