Sursa: The Money Channel | Publicat: 16 feb 2012, 17:56 | Actualizat: 16 feb 2012, 17:56
Producătorul de aluminiu Alro Slatina, controlat de grupul rus Vimetco, este de acord să desecretizeze contractul de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica.
Vicepreşedintele consiliului de administraţie al companiei, Marian Năstase, spune însă că în acest fel vor fi dezavantajaţi în raport cu competitorii. Potrivit oficialului, contractul ar trebui desecretizat dar nu pus pe Internet. Conducerea ALRO susţine că a transmis contractul cu Hidroelectrica tuturor autorităţilor române şi internaţionale care au dorit să-l vadă, inclusiv Comisiei Europene, şi că sunt dispuşi să-l furnizeze şi Fondului Monetar Internaţional.
Â
Marian Năstase a adăugat că Alro este flexibilă în privinţa renegocierii preţului energiei de la Hidroelectrica, dar mai puţin faţă de reducerea cantităţilor de electricitate. FMI a impus Guvernului un termen scurt în care să finalizeze procedurile de renegociere a contractelor bilaterale la Hidroelectrica, respectiv până la 15 februarie 2012, şi să anuleze, în limitele legii, înţelegerile pentru care aceste negocieri nu pot fi încheiate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi