„Am nişte ceasuri. Cum ar zice Patriarhul Daniel, lucruri lumeşti”

Surse din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că percheziţiile vizează Primăria Sectorului 5 al Capitalei şi locuinţa edilului Marian Vanghelie, mai mulţi procurori deplasându-se şi la Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 5, precum şi la sediul firmei Calex Business.

Procurorii fac aceste percheziţii în legătură cu fapte care s-au petrecut din 2007 până în prezent, dosarul vizând lucrări publice care au fost atribuite în mod ilegal, au adăugat sursele citate. Valoarea contractelor, spun surse din DNA, se ridică la două miliarde de lei.

Marian Vanghelie nu se afla acasă în această dimineaţă, dar a fost adus la locuinţa sa în jurul orei 10.30, flancat de jandarmi. El se afla în casa Oanei Mizil, care a fost adusă la DNA pentru a fi audiată în dosarul în se fac percheziţii la Primăria Sectorului 5 şi la locuinţa primarului.

Vanghelie participă alături de avocatul său la percheziţiile pe care le vor face procurorii DNA. Primarul sectorului 5 va fi, de asemenea, audiat la DNA.

„Sunt lucruri normale, percheziţii acasă, percheziţii la primărie. Ceea ce nu e frumos şi cred că e prea mult, Oana Mizil nu avea nicio legătură cu problemele astea, dar poate nu am fost destul de spumos eu singur şi au mai împachetat problema şi cu Oana Mizil”, a declarat Marian Vanghelie, la Digi24.

„Nu vi se pare că ceva nu se bate? Aţi auzit de mine că am conturi? Dacă găsiţi vreun cont de-al meu în afară de cardul de serviciu, eu mă împuşc în cap în piaţa publică. (…) Nu s-au găsit zecile de milioane de euro la mine acasă, nu s-au găsit nici documente, nu s-a găsit nimic. Am nişte ceasuri, cum ar zice Patriarhul Daniel, lucruri lumeşti”, a mai spus Vanghelie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed