ANAF va primi datele de identificare ale proprietarilor de site-uri din România

În cadrul acestui acord, Fiscul va realiza o aplicaţie de interogare, în scopul obţinerii de informaţii despre proprietarul unui domeniu.

 

„Menţionăm că Direcţia Generală Tehnologia Informaţiei din cadrul ANAF va asigura aplicatia informatică de interogare domeniu/vizualizare raspuns, în scopul obţinerii de informaţii despre proprietarul/proprietarii unui domeniu sau a unei liste de domenii de internet din România”, se arată în comunicat.

 

Compartimentul de specialitate, RoTLD, din cadrul ICI Bucureşti, care administrează domeniile cu extensia .ro, va dezvolta un serviciu web prin care va transmite informaţiile către Fisc.

 

Protocolul semnat are rol, în accepţiunea autorităţilor, în prevenirea si combaterea evaziunii şi fraudei fiscale.

 

În Parlament, senatorii au respins recent un proiect care prevedea ca datele de contact ale persoanelor fizice ce deţin domenii web să fie prezentate public fără consimţământul acestora. Proiectul a fost respins după ce Guvernul a arătat că o astfel de măsură încalcă normele Uniunii Europene.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed