ANAF vrea negocierea pentru plata taxelor cu suspecții de evaziune fiscală

Şeful Fiscului vrea ca instituţia pe care o conduce să poată să negocieze cu oricine are probleme cu plata impozitelor. O metodă aplicată cu succes în alte ţări.

 

 

Instituția aceasta a negocierii e complicată, eu personal mi-aș dori-o implementată în lege. Negocierea înseamnă să stabilim azi care e o sumă convenabilă pentru autoritatea fiscală, cât și pentru contribuabil”, a spus Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, pentru Digi24.

 

 

Din acest an, 350 de români, suspectaţi că au averi nedeclarate, sunt verificaţi de ANAF. 30 dintre ei au bunuri a căror valoare depăşeşte 20 de milioane de euro. 110 inspectori vor să afle dacă respectivii şi-au declarat toţi banii câştigaţi.

Prima fază e aceea să determinăm care sunt averile și cât sunt ele, în ce sunt distribuite – imobile, conturi, si așa mai departe. Al doilea pas este invitarea la dialog, le explicăm ce ar trebui să facă și ei aleg să facă sau să nu facă lucrul ăsta”, a explicat Dragoş Doroş, preşedintele ANAF.

 

 

Din experienţa anului trecut, discuţiile cu cei suspectaţi că-şi ascund averile funcţionează – zece români au plătit în 2015 impozite pentru venituri de cinci milioane de euro, care iniţial nu erau justificate.

 

Fiscul nu dezvăluie numele celor care sunt suspectaţi că îşi ţin bunurile la secret. Printre cei notificaţi de ANAF anul acesta sunt politicieni, sportivi, cântăreţi, oameni de afaceri, iar în unele cazuri, rude ale acestora. Inspectorii fiscali verifică activitatea din anii 2011-2013, precum: extrase de conturi bancare, şi informaţii despre proprietăţile pe care le au – case, maşini, terenuri, firme.

 

Este analizat şi modul în care sume mari au fost trimise către paradisurile fiscale, precum Panama.

 

 

În momentul ăsta, solicitările se fac pe canale oficiale, noi încă nu am primit”, a spus Dragoş Doroş, preşedintele ANAF.

 

Cu alte cuvinte, Fiscul de la noi se bazează, deocamdată, în special pe informaţiile dezvăluite de investigaţia jurnalistică Panama Papers.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed