Guvernul Boc are şanse la limită să supravieţuiască moţiunii de cenzură a opoziţiei, însă va rămîne cu un spaţiu de manevră extrem de limitat. Este una dintre estimările prezente într-o analiză a agenţiei Reuters. Aceasta acreditează ideea că perspectiva căderii guvernului ţine investitorii străini departe de România.
În analiza Reuters, analiştii financiari din Occident vorbesc despre alternativele la guvernarea Boc, mai precis despre absenţa lor.
Agenţia citează un analist de la Barclays Capital, o importantă bancă britanică de investiţii. Acesta afirmă că riscul neimplementării reformelor şi politicilor de austeritate convenite cu FMI îi face pe investitori precauţi. Mai mult, afirmă analistul britanic, într-un sens mai larg, nu se vede vreo alternativă la ceea ce se întîmplă la Bucureşti pentru că, pur şi simplu, situaţia politică nu e stabilă.
Nici oferta Partidului Social Democrat (PSD) nu e bine văzută în ochii investitorilor: Reuters citează analişti ai băncii franceze BNP-Paribas care consideră "o strategie economică nerealistă" intenţiile exprimate de Victor Ponta cu privire la reducerea TVA şi renunţarea la cota unică de impozitare în favoarea celei progresive.
Fragilul guvern al României, apreciază Reuters, se confruntă cu o criză de încredere ce riscă să-l împiedice să aplice reformele necesare pentru păstrarea circulaţiei banilor în ţară. Asta, în condiţiile în care Europa Centrală a redevenit atractivă pentrui investitorii străini, iar România se chinuie să atragă bani aşa cum fac Polonia sau Republica Cehă.
De ce e atît de greu ? Reuters are două explicaţii - climatul politic instabil şi eforturile de a ţine sub control gradul de îndatorare şi cursul leului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
analiza reuters,
Barclays,
cota unica,
FMI,
Guvern,
Guvernul Boc,
impozite,
investitori,
motiune de cenzura,
opozitie,
PSD,
Reuters,
reuters romania,
TVA
Vot: 0,0 din 0 voturi