Angajatorii îi caută pe-acasă, şomerii se ascund. Director AJOFM: „Va urma suspendarea multora de la ajutorul social“

Judeţul Olt are peste 11.000 şomeri, rata şomajului fiind cu aproximativ două puncte procentuale peste media naţională. Dintre aceştia, nici 10% nu primesc indemnizaţie de şomaj, însă câteva mii bune sunt beneficiari de ajutor social.

 

Convinşi că nicio persoană aptă de muncă nu-şi doreşte să trăiscă din indemnizaţia de şomaj sau din ajutorul social, nemaivorbind de şomerii neindemnizaţi care nu au niciun fel de venit, responsabilii AJOFM Olt au stabilit să înlesnească întâlnirea şomerilor cu angajatorii, programând ziua pentru viza pe carnetul de şomer, sau obţinerea adeverinţei pentru beneficiarii de venit minim garantat, în funcţie de calificarea fiecăruia. S-a ajuns, astfel, la organizarea unor mini-burse ale locurilor de muncă, angajatorii, cărora li se transmite programarea de la o lună la alta, putând să vină şi să realizeze selecţii.

 

„Angajatorii stau de vorbă cu ei, ţin interviuri, fac selecţii. Chiar săptămâna trecută am avut o firmă care face selecţii pentru Bekaert, vin de Pirelli, Prysmian, angajatori importanţi. Caută mai mult persoane cu anumite abilităţi, pe care să le formeze în meseriile de care au nevoie, asta penru că vin cu meserii nu foarte-foarte bine definite în standardele ocupaţionale. Ei au un fel de operatori maşini cu comandă numerică foarte specifice domeniului de activitate, motiv care îşi formează angajaţii singuri, dar au nevoie de persoane cu anumite abilităţi“, a declarat directorul AJOFM Olt, Cristinel Cîrloganu.

 

Inevitabil însă, a mai precizat directorul, se mai produc şi suspendări de indemnizaţii în cazurile în care şomerii refuză ofertele de muncă.

 

„Avem şi astfel de situaţii, însă cele mai multe suspendări se leagă de alte motive: nu se prezintă la viză, sau la interviuri. Pentru că sunt şi situaţii în care şomerii nu corespund cerinţelor angajatorului care face selecţie şi atunci rămân în baza noastră“, a declarat Cîrloganu.

 

Pentru luna iunie, vizarea carnetelor de şomer se va realiza conform următoarei programări: 06.06.2017- Studii superioare; 07.06.2017 – studii postliceale; 08.06.2017 – lucrator în agricultură; 12-13.06.2017 – lucrator în servicii/comerţ; 14-15.06.2017 – lucrator în construcţii; 19-20.06.2017 – lucrator în industrie; 21-22.06.2017 – muncitori necalificaţi.

 

mai multe, pe adevarul.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed