Ioan Suciu / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 18:30
educatie antreprenoriala
s-ar face mai putine beizadele daca parintii ar reactiona asa:banii se returneaza sau munceste sa poata plati datoria la parinti.Se face asa ceva in Romania?
Autor: Stanciu Alina | Sursa: Money.ro | Publicat: 19 nov 2011, 00:03 | Actualizat: 19 nov 2011, 00:12
Pe lângă faptul că este foarte tânăr, antreprenorul a creat un produs extrem de ciudat: lumânări cu mirosuri urâte. Afacerea îi merge foarte bine.
Cu 9,5 dolari, americanii își pot cumpăra o lumânare cu miros de trandafiri. La același preț însă se pot bucura,în propria casă, de un veritabil miros de noroi, de rumeguș sau, de ce nu, de mănușă de baseball. Chiar dacă este greu de crezut, oamenii sunt încântați de asemenea excentricități, ceea ce îl face pe Hart Main, un puști de 14 ani din Ohio, SUA, independent financiar față de părinți. Firma lui, Marysville, este însă la început.
Ideea
Aventura timpurie a lui Main în lumea antreprenoriatului a început dintr-o joacă. Sora sa de 12 ani, vindea lumânări pentru o strângere de fonduri organizată de școală, iar Hart se amuza pe seama ei spunându-i că mirosul lumânărilor pe care fetița încerca să le vândă sunt prea „de fetiță”. „Ar fi bine să existe și lumănări cu miros mai bărbătesc, gen iarbă, șuncă, piele sau rumeguș”, s-a gândit puștiul.
Capitalul social
„Sora mea nu credea că voi face nimic cu această idee”, a declarat Main pentru Antrepreneur.com. Așa că a vrut cu orice preț să demonstreze contrariul. Investiția inițială s-a ridicat la 300 de dolari, din care 100 din banii economisiți de el prin vânzarea de ziare sau împărțirea de flyere. Restul a venit de la părinți, cu titlul de împrumut. Dacă nu reușea să returneze suma din comercializarea de lumânări, ar fi trebuit să vândă ziare pentru a-și achita datoria. Cu acești bani, familia Main a cumpărat ceară și conserve cu supă, pe care le-au donat cantinelor de săraci. Au păstrat însă recipientele, pentru a le folosi ulterior pe post de suport pentru lumânări. Produsul finit a fost realizat inițial de ei, dar ulterior, când business-ul a mai crescut, au început colaborarea cu un producător de profil. Sub brandul ManCans, se vând acum lumânări cu miros de pizza, șuncă, iarbă proaspăt tăiată, pipă sau cafea. De asemenea, Main realizează lumânări și la comandă. „Am avut cererea pentru lumânări cu miros de balegă de vacă”, a povestit acesta.
Marketing
Tot puștiul s-a ocupat și de promovarea produselor sale. „Am început să merg prin magazinele din oraș rugând proprietarii să țină lumânările în sistem de consignație. Mulți dintre ei au acceptat”, a mai povestit Main, care a ajuns în scurt timp să își vadă produsele pe rafturile a 60 de magazine din toată țara. De altfel, clienții ManCans sunt magazinele pentru „mame și tați”, dar nu numai. “Am avut un client care avea un magazin de pantofi, iar un altul un garaj auto”, a mai spus tânărul.
Rezultate financiare
Având în vedere că investiția inițială a fost de 300 de dolari, se poate spune că afacerea puștiului de 14 ani este una extrem de profitabilă. Până acum, a reușit să vândă 9.000 de bucăți la nivel național, ceea ce înseamnă vânzări de 85.500 de dolari. Cu mult peste cei 200 de dolari pe care a trebuit să îi returneze părinților sau peste valoarea bicicletei pe care și-o dorea la demararea afacerii.
Planuri
Main spune că își va continua studiile, dar va continua și business-ul.“E mult mai multă muncă decât m-am așteptat , dar sunt bucuros că am pornit pe acest drum. Este o experiență foarte utilă. M-a învățat multe despre dezvoltarea unei afaceri și am descoperit care îmi sunt interesele”, a mai declarat Main.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!Ioan Suciu / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 18:30
educatie antreprenoriala
s-ar face mai putine beizadele daca parintii ar reactiona asa:banii se returneaza sau munceste sa poata plati datoria la parinti.Se face asa ceva in Romania?



sgfnhg / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 15:51
aaaaa
eu nu inteleg unde sunt mirosurile urite: mirosul de iarba sau cel de rumegus? cel de piele sau cel de piza sunt mirosurile alea urite?



ionut / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 12:06
foarte frumos ca mai avem si stiri pozitive !
Ma bucur enorm cand vad ca oamenii reusesc in viata,prin lucruri si munci pozitive! Este plina presa si internetul de prostii,de ce nu incarcatii mass-media cu informatii ca aceasta sa dea oamenilor ganduri pozitive...e satula lumea de prostiile care se vad peste tot,si in ziare si la tv,net,etc.



ionut / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 12:05
foarte frumos ca mai avem si stiri pozitive !
Ma bucur enorm cand vad ca oamenii reusesc in viata,prin lucruri si munci pozitive! Este plina presa si internetul de prostii,de ce nu incarcatii mass-media cu informatii ca aceasta sa dea oamenilor ganduri pozitive...e satula lumea de prostiile care se vad peste tot,si in ziare si la tv,net,etc.



A gândit şi conduce o super-afacere la 14 ani | icecrash.ro / Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:45
...este foarte tânăr, antreprenorul a creat un produs extrem de ciudat: lumânări cu mirosuri urâte. Afacerea îi merge foarte bine. Citește mai departe… ...



© 2010 MONEY.RO - o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate
Vot: 5 din 1 vot