Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă, acordate de BCR, în Regiunea Sud-Est

Sursa: Mediafax | Publicat: 05 iul 2011, 19:01 | Actualizat: 05 iul 2011, 19:01

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă au fost acordate de Banca Comercială Română în Regiunea Sud-Est, iar dintre acestea peste 560 au fost în judeţul Constanţa, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro.

4
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE CREDITE

Directorul Direcţiei Regionale Retail - Regiunea Sud-Est din cadrul Băncii Comerciale Române, Nicuşor Munteanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că de la lansarea programului Prima Casă, la nivelul Regiunii Sud-Est, au fost aprobate 1.371 de dosare, iar în prezent alte 180 de dosare de credit sunt în curs de aprobare pentru programul Prima Casă 4, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

"La nivelul Regiunii Sud-Est, pentru programul Prima Casă au fost 1.371 de dosare aprobate, în valoare de 53 de milioane de euro. Pentru Prima Casă 4, la nivel de regiune, avem 180 de dosare de credit, care sunt în diferite stadii de aprobare", a declarat Nicuşor Munteanu.

 

De asemenea, directorul judeţean retail din cadrul BCR Constanţa, Victor Manole, a explicat că la nivelul judeţului Constanţa, în cadrul programului Prima Casă au fost acordate credite de aproximativ 24,5 milioane de euro.

 

"În cazul creditelor Prima Casă evoluţia este impresionantă, în sensul că discutăm de un volum de aproximativ 24,5 milioane de euro pentru primele trei programe Prima Casă, iar la momentul acesta pe programul Prima Casă 4 în diverse stadii, dar toate pe calea aprobării, sunt 58 de credite la nivelul judeţului Constanţa", a spus Victor Manole.

 

Totodată, valoarea medie a unui credit Prima Casă la nivelul Regiunii Sud-Est a fost de 38.700 de euro, în timp ce la nivelul judeţului Constanţa media s-a ridicat la 43.500 de euro pe lună.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

4
COMENTARII

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă, acordate de BCR, în Regiunea Sud-Est | Arizonarealtor.eu / Miercuri, 06 Iulie 2011 04:07

...560 au fost în judeÅ£ul ConstanÅ£a, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro. Citește mai departe… ...

0

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă, acordate de BCR, în Regiunea Sud-Est | Startformoney.com / Marţi, 05 Iulie 2011 21:32

...560 au fost în judeÅ£ul ConstanÅ£a, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro. Citește mai departe… ...

0

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă, acordate de BCR, în Regiunea Sud-Est « Radio Intact / MarÅ£i, 05 Iulie 2011 20:04

...560 au fost în judeÅ£ul ConstanÅ£a, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro. Citește mai departe......

0

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă, acordate de BCR, în Regiunea Sud-Est - / Marţi, 05 Iulie 2011 19:14

...560 au fost în judeÅ£ul ConstanÅ£a, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro. Citește mai departe…...

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!