Arma de distrugere a banului fizic

Pater Tenebrarum, analist financiar şi contributor al site-ului de opinii Seeking Alpha (unde postează unii dintre cei mai în vogă economişti ai momentului), atrage atenţia că „războiul contra cash-ului“ proliferează la nivel global, că JPMorgan Chase s-a alăturat aparent acestei lupte restricţionând utilizarea banilor fizici pe anumite pieţe, limitând plăţile cu cash ale debitorilor şi interzicând păstrarea banilor fizici în cutiile de depozit ale băncii. Tenebrarum aminteşte şi de un articol apărut într-o publicaţie elveţiană în care un manager elveţian de fonduri de pensii îşi povesteşte păsurile legate de politica „bizară“ de dobânzi negative practicată de Banca Naţională a Elveţiei. Din cauza acestei politici, băncile comerciale din Elveţia au implementat de mult timp dobânzi negative la depozite. Diferenţa faţă de alte state este că aici dobânzile negative au devenit atât de pronunţate că este mai rentabilă retragerea cash-ului şi păstrarea acestuia într-un seif asigurat. Managerul a calculat că astfel economiseşte cel puţin 25.000 de franci elveţieni pe an la fiecare depozit de 10 milioane de franci. Prin urmare, a adus la cunoştinţa băncii că va face curând o retragere substanţială.

 

mai multe, pe zf.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed