Săptămâna trecută, ministrul român de externe trimitea colegilor săi un document în care explica poziţia USL în tensiunile politice de la Bucureşti. Un pas îndoielnic având în vedere că un diplomat şef exprimă poziţia Guvernului său, nicidecum a unui partid. În plus, textul este un amalgam de jumătăţi de adevăruri şi minciuni. Se spune, de exemplu, că noul Guvern n-ar fi avut niciodată intenţia să schimbe judecători ai CCR. Una se spune în afară, alta se spune în interior – aşa vorbesc puciştii.
Fie europarlamentarii socialişti Swoboda şi Schulz habar n-au ce se întâmplă în România – şi atunci ar trebui să tacă – fie ştiu şi atunci sunt părtaşi la dezordinea constituţională dintr-un stat membru al UE. De când e la putere Guvernul Ponta, graniţele dintre puterile statului se pierd. Parlamentul se crede superior oricărei instituţii. Executivul abuzează de Ordonanţele de Urgenţă pentru a acapara puterea totală în stat, scriu cei de la RFI Romania



