Attica Media a preluat licenţa Men’s Health România, o publicaţie pentru bărbaţii deţinută anterior de Burda, a anunţat miercuri publisherul.
Men’s Health este cel mai mare brand de reviste pentru bărbaţi din lume, cu peste 39 de ediţii internaţionale şi o audienţă cumulată de peste 20 de milioane de cititori.
“Vom întări prezenţa
Men's Health în online, cât şi implicarea în organizarea de evenimente”, a declarat Răzvan Roşu, General Manager Attica Media.
Men’s Health România va fi coordonat în continuare de Răzvan Spiridon, redactor-şef al publicaţiei încă de la primul număr. Men’s Health va apărea cu un tiraj de 20.000 exemplare şi va fi disponibil la toate punctele de difuzare a presei cu acoperire naţională. În România, primul număr
Men’s Health a apărut în aprilie 2005.
Attica Media mai deţine titlurile Playboy şi InStyle România. Din cauza crizei economice, Compania
Attica Media a decis în 2009 să închidă revista Maxim.
Rodale Inc. este o importantă companie americană, fondată în 1930, care publică cele mai cunoscute reviste de lifestyle sănătos, nutriţie şi sport, între care Men’s Health, Women’s Health, Prevention, Running Times, Organic Gardening, Mountain Bike şi Bicycling.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi