Conform evidenţelor fiscale, numărul total de contribuabili ce au obligaţia depunerii D112 (angajatori şi asimilaţi acestora) este de aproape 470.000. Dat fiind numărul mare de contribuabili cu obligaţii declarative ce nu au efectuat încă operaţiunile de depunere, conducerea ANAF a decis suplimentarea numărului de ghişee până la 1.717 de unităţi, la care se adaugă 46 de ghişee puse la dispoziţie de către Casele de asigurări sociale în judeţele Braşov, Constanţa, Cluj şi Iaşi, precum şi în municipiul Bucureşti.

 

Agenţia Fiscală va afişa pe pagina proprie de Internet, www.anaf.mfinante.ro, adresele ghişeelor disponibile. În plus, s-a decis ca în zilele de 24 şi 25 februarie a.c. la toate unităţile ANAF de primire a declaraţiilor să se lucreze în două schimburi, în intervalul orar 8.00-20.00, urmând ca, dacă situaţia o cere, programul să fie prelungit şi după orele 20.00, astfel încât să fie înregistrate declaraţiile de la toate persoanele aflate fizic la ghişee.

 

Având în vedere că depunerea prin Internet a declaraţiei unice devine obligatorie, conducerea ANAF a decis stabilirea unei perioade de tranziţie de 6 luni în care administraţia fiscală să preia declaraţiile şi în formă fizică. Astfel, până la data de 1 iulie 2011 contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghişeu, în ultima situaţie prezentând Anexa 1 semnată şi ştampilată, celelalte informaţii urmând să fie livrate pe suport electronic (CD).

 

Declaraţia unică cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (ANAF, CNPAS, ANOFM, CNASS). D112, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1397/2010 se depune lunar, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, cu termen legal de depunere 25 februarie, inclusiv.

 

Contribuabilii care au calitatea de angajator sau entitate asimilată acestuia au început să depună declaraţia din data de 7 februarie a.c., atât prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, cât şi în format hârtie, semnat şi ştampilat, potrivit legii, însoţit de formatul electronic, la autoritatea fiscală competentă.