Austriacul care face milioane din lemnul românesc

În mai puţin de un deceniu de când a început să investească în România, Gerald Schweighofer a construit pas cu pas un imperiu al lemnului în ţara noastră, o adevărată maşină de făcut cash. Cu 68 de milioane de euro profit net în 2010 şi vânzări de peste 300 de milioane de euro, compania sa, Holzindustrie Schweighofer, a devenit cea mai profitabilă afacere antreprenorială din România. Cine este Gerald Schweighofer?

ŞOCAT DE ROMÂNIA. Are 53 de ani, este burlac şi o mare parte din timp şi‑l petrece în avioane, vizitându‑şi clienţii răspândiţi în peste 60 de ţări de pe glob. Sunt singurele detalii de ordin personal smulse de la omul de afaceri în scurtul interviu cu MONEY EXPRESS, strecurat între o întâlnire cu László Borbély, ministrul român al Mediului şi Pădurilor, şi un avion către Viena. Se mai ştie despre el că face parte dintr‑una din cele mai bogate familii austriece, o familie cu o tradiţie de trei sute de ani în industria de prelucrare a lemnului. Gerald a intrat în businessul cu lemn în 1975 când avea doar 16 ani şi părinţii săi erau proprietarii unei mici unităţi de producţie cu trei angajaţi. El este cel care în anii ’90 a avut o idee care a propulsat mica afacere a părinţilor: să reorienteze exporturile dinspre Europa către Japonia.

Şi, în prezent, o mare parte din producţia fabricilor sale din România – circa 45% – este exportată tot în Ţara Soarelui Răsare. „Japonia a mers anul trecut foarte, foarte bine“, explică omul de afaceri creşterea puternică a profitului din 2010, cu 186% faţă de 2009. Foarte discret în ceea ce priveşte viaţa personală, Schweighofer este în schimb generos cu informaţiile de business. Într‑o engleză cu accent german, el răspunde repede şi disciplinat la toate întrebările: vânzări, profituri, investiţii, tot. Într‑un singur moment rămâne fără replică: atunci când află că presa din România îl numeşte „regele lemnului“. „Nu ştiam asta“, spune Schweighofer râzând oarecum stânjenit. Nu pare deloc flatat, ci mai degrabă uimit de obiceiul românesc de a pune etichete bombastice oricui are o performanţă notabilă în business.

La fel de uimit, ba chiar şocat, mărturiseşte el, a fost în urmă cu zece ani, când a venit prima oară în România, şi asta din cauza birocraţiei de aici. „Primii ani au fost un adevărat dezastru“, spune. Între timp, s‑a obişnuit cu ideea că, pentru a face exact aceeaşi activitate în România şi în Austria, în ţara noastră este nevoie de trei ori mai mulţi oameni, care să se ocupe de „paperwork“. Sau că, pentru a obţine o hotărâre definitivă în instanţă, în România trebuie să aştepţi uneori şi cinci‑şase ani, faţă de doar câteva luni în Austria.

Un alt lucru care îl nemulţumeşte profund pe Gerald Schweighofer este lipsa infrastructurii. „Românii au impresia că se taie pădure în exces pentru că se taie numai în văi unde există drumuri, dar rezervele imense se află în munţi şi sunt inaccesibile. Acolo nu ajunge nimeni, arborii ajung atât de bătrâni încât putrezesc şi cad“, spune el. Până la urmă însă nici birocraţia, nici problemele din justiţie şi nici lipsa infrastructurii nu l‑au împiedicat pe austriac să‑şi pună în aplicare planurile ambiţioase de business din ţara noastră.

ÎN LIGA CELOR MARI. Acum, firma sa se bate la profit cu subsidiarele locale ale unor giganţi multinaţionali, precum Vodafone sau Coca‑Cola, dar şi cu mamuţi din domeniul utilităţilor precum Romgaz sau Transgaz. Holzindustrie a avut un profit mai mare şi decât Nokia (43 mil. euro), compania finlandeză care a decis săptămâna trecută să plece din România. Ca să nu mai vorbim că Holzindustrie Schweighofer este doar una, cea mai mare, din firmele omului de afaceri şi că mai există şi altele, mai mici. În total, profitul cumulat al tuturor celor zece companii pe care austriacul le are în România se învârte în jurul cifrei de 100 de milioane de euro, la vânzări cumulate de circa 400 de milioane de euro. Grupul are peste 2.000 de angajaţi şi tot mai recrutează. Iar dacă numele acestei companii nu vă sună deloc cunoscut, cu siguranţă situaţia se va schimba în scurt timp.

Săptămânile acestea Holzindustrie Schweighofer lansează o campanie publicitară pe majoritatea canalelor TV pentru noul său produs: peleţii pe bază din lemn utilizaţi la încălzirea locuinţelor. De altfel, aproape toate afacerile lui Schweighofer din România produc ceva pe bază de lemn: cherestea, panouri, ambalaje, mobilă, peleţi, hârtie, bioenergie sau fibre pentru industria textilă. Iar afacerile cu cel mai mare potenţial nu sunt cele care folosesc ca materie primă lemnul, ci deşeurile din lemn, şi anume rumeguşul. „Nici o aşchie nu se pierde, totul este transformat“, comentează pentru MONEY EXPRESS un localnic din Rădăuţi, oraş care găzduieşte una din cele patru fabrici ale austriacului din România.

LA SHOPPING DE FABRICI. Iar criza din ultimii ani nu a făcult decât să sufle în pânzele acestui business. În 2008, 2010 şi 2011, omul de afaceri a achiziţionat trei fabrici aproape falimentare, două în România şi una în Austria. În 2008, a cumpărat fabrica de mobilă de la Siret a Swedwood (divizia de producţie a suedezilor de la IKEA). În 2010, a cumpărat de la grupul finlandez Finnforest o fabrică din Comăneşti (Bacău) care era tot în dificultăţi financiare, iar anul acesta a mai cumpărat o fabrică, de data aceasta în Austria – un producător de celuloză pentru industria hârtiei de asemenea aflat la un pas de faliment. Transformate şi integrate în businessul Holzindustrie Schweighofer, toate aceste fabrici fac profit.

În cazul fabricii de celuloză din Austria, spre exemplu, planul lui Schweighofer este să schimbe profilul acesteia – va diminua producţia de celuloză pentru industria hârtiei şi se va concentra pe vâscoză pentru industria de textile. „Vom produce vâscoză din lemn şi o vindem în China şi India pentru producţia de textile“, spune mândru omul de afaceri. Materia primă provine desigur din România şi constă în aşa‑numitele „woodchips“ – nişte particule de rumeguş comprimat din care se fac celuloză şi vâscoză prin dizolvare în apă. Asta pentru că fabricile austriacului din România generează cantităţi industriale de rumeguş.

Cea mai mare parte este vândută către Egger şi Kronospan – alte două companii austriece de prelucrare a lemnului care au investit masiv în România – dar tot mai rămâne. De altfel Gerald Schweighofer este cel care a facilitat şi venirea Egger în România. „I‑am ajutat pentru că noi ştiam piaţa. Noi am cumpărat terenul la Rădăuţi şi l‑am vândut celor de la Egger“, spunea Schweighofer într‑un interviu cu MONEY EXPRESS din 2008. Adevărul este că investitorii austrieci au pus stăpânire pe industria românească a prelucrării lemnului. Fabricile austriece consumă anual între 3,5 şi 4,3 milioane de metri cubi de lemn, adică aproximativ un sfert din cât se taie anual în România: 17 milioane de metri cubi. Este benefică pe termen lung acestă monopolizare a unei industrii de investitori de aceeaşi naţionalitate?

PĂRERI PRO ŞI CONTRA. „Este bine şi nu este bine“, este de părere Adrian Iordache, de la firma de cercetare de piaţă Interbiz Group, care urmăreşte industria de profil. „Lemnul este o resursă naturală preţioasă şi cred că era bine ca alături de aceste companii austriece să fie companii cu capital românesc“, spune el. Pe de altă parte, recunoaşte tot el, „nu ştiu ce companii din România ar fi avut capitalul ş i know‑how‑ul necesare pentru a face astfel de investiţii“. În schimb oamenii din comunităţile unde sunt fabricile respective sunt mai degrabă mulţumiţi. „Este foarte bine, cel puţin deocamdată“, spune Minodor Popa, director la firma de transporturi Labirint Com din Rădăuţi (Suceava), care are printre clienţi şi Holzindustrie Schweighofer şi Egger. „S‑au creat foarte multe locuri de muncă, s‑au dezvoltat industriile adiacente printre care şi sectorul nostru, al transportatorilor“, adaugă el. Mai mult decât atât, Popa crede că investiţiile austriece au adus cu ele şi o cu totul altă mentalitate de business în oraş. „Am prieteni care lucrează acolo şi sunt foarte mulţumiţi şi relaxaţi. Îmi povestesc că totul e organizat, fiecare este pe bucăţica lui şi fiecare ştie ce are de făcut. Pentru cei care lucrează acolo serviciul e serviciu şi familia e familie, seara când pleacă de la muncă nu se mai gândesc deloc la job. În multe companii româneşti nu e deloc aşa, e haos, unii angajaţi fac toată treaba, iar alţii nu fac nimic“, este de părere acesta. O altă bilă albă pe care Popa o dă acestor investitori austrieci este implicarea lor în viaţa comunităţii. „Au modernizat unitatea de primiri‑urgenţe din Rădăuţi, au investit în şcoli, angajează mulţi tineri fără facultate“, continuă el. Există însă şi păreri contrare. „Eu zic că nu e bine pentru că au crescut preţurile la materii prime“, spune un director tehnic la o fabrică de mobilă din Suceava. Acesta este supărat că apariţia acestor investitori puternici a absorbit forţa de muncă de la alte fabrici mai mici. „Noi mai suntem 350 de oameni şi eram 2.000 înainte de criză. O mare parte au plecat la ei“, adaugă directorul respectiv.

STRĂINII ŞI PĂDUREA. Cert este că există un interes foarte mare al investitorilor străini pentru lemnul şi pădurile româneşti. Multe fonduri de investiţii străine – americane, suedeze, finlandeze, germane etc. – au cumpărat în ultimii ani suprafeţe foarte mari de terenuri împădurite în România. Este deja de notorietate faptul că cel mai mare investitor în pădurile româneşti este celebra universitate Harvard din SUA. Şi Gerald Schweighofer a cumpărat circa 15.000 de hectare de teren în România prin firma sa Cascade Empire. „Lemnul este o marfă care este cerută la nivel global. În viitor, suprafeţele împădurite ale lumii vor scădea. Iar investitorii instituţionali au realizat valoarea pădurilor şi a terenurilor agricole“, spunea recent pentru MONEY EXPRESS Wolfgang Wetzel, directorul general al Nordcapital New Energy, un fond german care a investit 60 de milioane de euro în achiziţia de 18.000 de hectare de pădure în România şi caută în continuare să facă noi achiziţii. Aceşti investitori sunt însă văzuţi foarte prost de publicul larg din România. „Au venit să ne taie pădurile şi să se îmbogăţească“, comentează un cititor pe un forum. Se taie sau nu se taie prea multă pădure în România? „În România nu se taie pădure în exces. Se taie mai puţin decât ar fi posibil pentru a păstra echilibrul pădurii“, spune Ciprian Pahonţu, directorul Romsilva, regia de stat care administrează jumătate din suprafaţa împădurită a ţării. Cu peste 18.000 de angajaţi, Romsilva a avut anul trecut o cifră de afaceri de 256 de milioane de euro şi un profit net de aproape 6 milioane de euro, fiind una din puţinele companii de stat din România aflate pe profit. Pahonţu spune că problema defrişărilor ilegale este reală şi foarte actuală, dar că aceste defrişări ilegale sunt făcute doar în anumite zone şi în general de micii procesatori. „Companiile mari nu se încurcă să facă aşa ceva“, mai spune Pahonţu. Şeful Romsilva crede că una din principalele măsuri pe care România le poate lua pentru dezvoltarea şi protejarea acestui sector este să investească mai mult în infrastructura forestieră. „România are o densitate de drumuri forestiere de circa 6,4 metri liniari la hectar, Austria are 27 de metri liniari“, spune acesta. Necesară ar fi şi realizarea unei strategii naţionale în domeniul forestier. „Din păcate România nu are o strategie naţională forestieră. Ultima strategie 2001–2010 a expirat acum un an“, spune Pahonţu.

Citeşte mai departe în MONEY EXPRESS şi află de ce este atât de mare interesul investitorilor străini pentru pădurile româneşti şi ce orizonturi se întrevăd pentru afacerile cu lemn în ţara noastră.