Joi, 01 Iulie 2010 17:36
Cum vor scădea veniturile celor plătiţi pe PFA
Modificările aduse de Guvern la regimul de taxare a PFA-urilor (Persoane Fizice Autorizate), intrate în vigoare de la 1 iulie, lasă multe semne de întrebare şi nelămuriri chiar în rândul specialiştilor fiscali, cu atât mai mult îi debusolează pe cei direct afectaţi, care au asaltat forumurile de specialitate.
Miercuri, 16 Iunie 2010 13:28
Deloitte: Directorii executivi din România văd ieşirea din recesiune cel mai devreme în 2011
Directorii executivi ai celor mai mari firme de pe piaţa locală şi-au revizuit în sens negativ estimările cu privire la ieşirea din recesiune a economiei româneşti. Aproape 60% dintre aceştia se aşteaptă ca România să iasă din criză în cursul anului 2011 sau chiar mai târziu, potrivit studiului " CEO Survey 2010 " al firmei de consultanţă Deloitte România.
Vineri, 28 Mai 2010 11:12
Avem cele mai mici salarii compensatorii din Europa şi se reduc în continuare. Sau dispar
Plăţile compensatorii pe care le primesc angajaţii în caz de concediere sunt mai mici în România decât în restul ţărilor Europei, potrivit unei analize Realitatea.net. Guvernul intenţionează să elimine de la 1 iunie compensaţiile băneşti pentru disponibilizaţii din companiile de stat şi din instituţiile bugetare şi să le impoziteze cu 16% pe cele care scapă de abrogare.
Miercuri, 05 Mai 2010 10:24
Top 10 joburi fără funcţie de conducere: salarii între 2.000 şi 6.000 euro pe lună
Nu doar managerii sau cei cu profesii liberale câştigă salarii foarte mari în România. Există şi slujbe fără responsabilităţi manageriale, dar cu un grad înalt de expertiză, care pot aduce 5 - 6.000 euro lunar, sau chiar mai mult.
Marţi, 23 Martie 2010 08:47
Hay Group: Salariile vor creşte cel mai mult în domeniul auto în 2010!
Firmele din domeniul auto şi-au bugetat cele mai mari creşteri salariale pentru 2010, de circa 8,4%, peste media de creştere din piaţă de 6%, potrivit Hay Group România, firmă care realizează unul dintre cele mai importante studii salariale de pe piaţa locală.
Luni, 15 Martie 2010 11:59
10 sfaturi esenţiale pentru tinerii debusolaţi de pe piaţa forţei de muncă
Eşti dezorientat de lipsa de perspective de pe piaţa muncii? Îţi cauţi fără succes un job de luni de zile? Simţi că ai potenţial, dar nimeni nu are nevoie de tine? 10 dintre cei mai buni specialişti în resurse umane din România îţi spun acum ce poţi să faci.
Vineri, 23 Octombrie 2009 00:00
Unul din cinci directori generali din România este inginer
Peste 22% dintre directorii generali din România au la bază studii de inginerie, se arată într-un sondaj realizat de firma de cercetare Daedalus Millward Brown. Circa 30% dintre CEO au background economic, în timp ce doar 11,3% au terminat şcoli cu profil psihologie-sociologie.
Joi, 22 Octombrie 2009 00:00
Statistică vs demagogie: 800 de noi angajaţi în administraţie, doar în august
Autorităţile vorbesc despre reducerea personalului bugetar încă de la începutul crizei, dar statistica arată contrariul: numărul de angajaţi din administraţia publică a crescut şi în august, cu peste 800 de persoane, potrivit INS. În aceeaşi perioadă, majoritatea sectoarelor din mediul privat au pierdut locuri de muncă masiv: comerţul - peste 6.000, confecţiile - 4.400. Numărul angajaţilor din administraţie a crescut în 2009 cu aproape 6.000 de persoane.
Joi, 22 Octombrie 2009 00:00
More and more civil servants
Although the authorities have talked endlessly about reducing the number of civil servants since economic crisis began, statistics show this is just not happening.
Miercuri, 21 Octombrie 2009 00:00
Cum să-ţi negociezi o mărire salarială în criză?
Pare un scenariu absurd, însă bugetarii l-au aplicat în forţă în perioada de criză - au ieşit adeseori în stradă să ceară măriri salariale sau, ulterior, să protesteze faţă de reducerile preconizate pentru 2010. În mediul privat, însă, cine are şanse să obţină o creştere de salariu când majoritatea firmelor fac reduceri de costuri?
Luni, 19 Octombrie 2009 00:00
Ce erori au făcut directorii financiari în criză
Tăierile nediferenţiate de costuri, fără analize prealabile cu privire la impact, precum şi lipsa de fermitate în faţa directorului general, care a dus la amânarea unor decizii esenţiale pe termen scurt, sunt principalele erori ale directorilor financiari din România, spune Thomas Gabriel, managing partner al firmei de consultanţă Contrast Group.
Vineri, 16 Octombrie 2009 00:00
Supraîncărcarea angajaţilor aduce rezultate financiare cu 20% mai mici
Firmele care îşi încarcă angajaţii cu mai multe sarcini decât aceştia pot duce au rezultate financiare cu 20% mai mici decât companiile care respectă echilibrul muncă-viaţă al salariaţilor, se arată într-un studiu realizat de firma de consultanţă Morgan Redwood.
Vineri, 16 Octombrie 2009 00:00
Overworking employees cuts financial results by 20%
Companies that give their employees more tasks than they can fulfil have financial results up to one fifth lower than companies that respect the work-life balance of their employees, according to a study by the Morgan Redwood consultancy company.
Joi, 15 Octombrie 2009 00:00
Bancherii din City vor bonusuri la fel de mari
Aproape 80% dintre angajaţii din centrul financiar al Londrei, aşa-numitul City, se aşteaptă să primească anul acesta bonusuri cel puţin la fel de mari ca acelea de anul trecut, în ciuda recesiunii economice, se arată într-un studiu al firmei de consultanţă Morgan McKinley.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 00:00
Criza, momentul oportun de regândire a carierei
Foarte mulţi dintre românii de pe piaţa muncii, în special tinerii din multinaţionale, şi-au neglijat viaţa personală în anii de creştere economică în favoarea jobului, dorind să evolueze cât mai repede în carieră. Perioada de criză poate fi momentul oportun pentru regândirea locului pe care munca îl ocupă în viaţa fiecăruia şi pentru restabilirea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală, sunt de părere specialiştii în resurse umane.
Marţi, 13 Octombrie 2009 00:00
Concedierile masive au crescut productivitatea muncii
Productivitatea muncii a crescut în majoritatea domeniilor economiei româneşti în prima jumătate a anului 2009, raportat la perioada similară a anului trecut, deoarece numărul de angajaţi a scăzut mai mult decât cifra de afaceri corespunzătoare sectorului respectiv.
Marţi, 13 Octombrie 2009 00:00
Massive layoffs raised labour productivity
Labour productivity has increased in most fields of Romania’s economy in the first half of 2009, compared to the first six months of 2008, because the decline in the number of employees exceeded that of net sales in the economic sector.
Luni, 12 Octombrie 2009 00:00
Cum poţi câştiga jumătate din timpul de lucru
Presiunea care apasă pe fiecare angajat în perioada de criză economică este mult mai mare decât înainte, iar gestionarea greşită a timpului de lucru creşte riscul de epuizare la serviciu. Prin respectarea câtorva reguli simple de “time management”, fiecare persoană poate câştiga în fiecare zi până la jumătate din timpul alocat sarcinilor de la job, spun specialiştii în resurse umane.
Luni, 12 Octombrie 2009 00:00
Microcreditarea, un pas mic pentru Guvern, mare pentru IMM-uri
Acordarea unor linii de finanţare către instituţiile de microcreditare ar putea fi una dintre cele mai eficiente soluţii la îndemâna statului de încurajare a antreprenoriatului şi de stimulare a firmelor mici şi mijlocii, spun oamenii de afaceri şi consultanţii participanţi la proiectul Guvernul Privat iniţiat de Business Standard. Efortul pe care statul român ar trebui să-l facă într-o primă fază nu ar depăşi 20 mil. euro, esenţial fiind efectul de multiplicare a banilor.
Vineri, 09 Octombrie 2009 00:00
Notă de repetent pentru şcoală
Peste 60% dintre românii cu studii superioare sunt nemulţimiţi sau foarte nemulţumiţi de actualul sistem de învăţământ, în timp ce 75% dintre aceştia consideră că şcoala românească a decăzut în ultimii 15 ani, potrivit unui sondaj GfK România.
Joi, 08 Octombrie 2009 00:00
Componentiştii auto ajung greu la bani
Componentiştii auto din România pierd teren în cursa cu competitorii din celelalte ţări UE, deoarece statul român întârzie crearea unor instrumente financiare de absorbţie a banilor europeni destinaţi acestui sector, spune Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia şi preşedinte ACAROM. Industria componentelor auto este unul dintre cei mai mari angajatori din economie, cu aproximativ 180.000 de angajaţi.