Autorul atentatului din Oregon voia să ucidă creştini

Înainte de a intra în operaţie, Anastasia Boylan i-a spus tatălui ei că bărbatul înarmat a intrat în clasă începând să tragă focuri de armă.

„Aşteptam asta de ani de zile”, i-a spus bărbatul profesorului care preda în sala de clasă, înainte să îl împuşte. Toţi din clasă au căzut la pământ. În timp ce îşi încărca pistolul, bărbatul a ordonat studenţilor să se ridice şi i-a întrebat dacă sunt creştini, a povestit Boylan familiei ei.

„S-au ridicat, iar el a spus «Bun, pentru că sunteţi creştini, îl veţi vedea pe Dumnezeu în doar o secundă ». Şi apoi i-a împuşcat”, a declarat pentru CNN tatăl victimei, citând relatările acesteia.

Potrivit relatărilor mamei ei, Anastasia Boylan, în vârstă de 18 ani, a supravieţuit pentru că s-a prefăcut că a murit după ce a fost lovită de un glonţ în zona coloanei vertebrale.

Atacul armat s-a soldat cu zece morţi, inclusiv atacatorul, şi şapte răniţi.

Şeriful din comitatul Douglas, John Hanlin, a refuzat să spună cine este autorul crimelor. „Nu voi divulga numele asasinului. Nu îi voi oferi onoarea pe care probabil a căutat să o obţină”, a spus Hanlin.

Mai mulţi ofiţeri de poliţie implicaţi în anchetă au identificat atacatorul ca fiind un bărbat pe nume Chris Harper Mercer, în vârstă de 26 de ani.

„Era puţin ciudat, în sensul că era sensibil la unele lucruri”, a spus Rebecca Miles, o fostă colegă a lui Mercer. Bronte Hart, care locuieşte în clădirea unde a locuit Mercer, a spus că bărbatul „stătea singur în întuneric în balcon”.

Un alt vecin, Steven Fisher, l-a descris drept „sperios”. „Comportamentul său, modul în care se mişca, mereu atent în jur”, a spus Fisher. „Am simţit o vibraţie negativă din partea lui”.

Anchetatorii au urmărit cinci postări de blog, lăsate de cineva cu o adresă de e-mail asociată cu Mercer. Două dintre aceste postări erau despre atacuri armate recente: Vester Flanagan, bărbatul care a ucis doi reporteri locali în statul american Virginia, şi ofiţerul executat în luna august, în apropiere de Houston.

Făcându-se referire la crimele comise de Flanagan pe data de 31 august, în postare este menţionat: „Am văzut că atâţia oameni ca el sunt singuri şi necunoscuţi, şi atunci când varsă puţin sânge, întreaga lume ştie cine sunt. Un bărbat care nu era cunoscut de nimeni este acum cunoscut de toată lumea. Faţa lui este afişată pe fiecare ecran, numele lui se află pe buzele fiecărei persoane de pe planetă, totul, în decursul unei zile. Se pare că pe măsură ce ucizi mai mulţi oameni, cu atât eşti în lumina reflectoarelor. Şi trebuie să spun că toţi cei care îl cunoşteau ar fi putut să prevadă că acest lucru se va întâmpla. Oamenii ca el nu au pentru ce să trăiască, şi singurul lucru care le-a rămas este să atace o societate care i-a abandonat”.

Atacul cu focuri de armă comis în campusul din statul Oregon a generat reacţii din partea oamenilor politici. Democrata Hillary Clinton a solicitat „măsuri relevante de control al armelor”, în timp ce rivalul ei republican, Ben Carson, a spus că un mai bun control privind deţinerea de arme nu reprezintă răspunsul.

Preşedintele american Barack Obama, care a vorbit de 15 ori despre atacurile armate în timpul preşedinţiei sale, a spus că aceste incidente devin prea frecvente. „Într-un fel, aceasta a devenit o rutină. Informaţiile de acest gen reprezintă o rutină. Răspunsul meu, aici, pe acest podium sfârşeşte prin a reprezenta o rutină (…). Am devenit insensibili la acest lucru”, a spus el.

„Gândurile noastre şi rugăciunile nu sunt suficiente. Nu este suficient. Nu anulează supărarea şi durerea şi furia pe care o simţim, şi nu face nimic să prevină ca acest carnagiu să aibă loc în altă parte în America – săptămâna viitoare, sau câteva luni mat târziu”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed