Băncile par să fie singura zonă din economie relativ protejată de furtuna crizei: au făcut, în primul semestru, profituri de aproape jumătate de miliard de euro. Astfel de cifre alimentează indignarea oamenilor de afaceri, a populaţiei şi a instituţiilor europene, care-i acuză pe bancheri că - prin comisioane şi dobânzi mari - şi-au protejat propria profitabilitate, sacrificând restul economiei.
Bancherii au, la rândul lor, o mie de justificări pentru fiecare acuză. Dacă în Polonia, singura ţară din UE care a înregistrat o creştere a PIB-ului în primul semestru, profitul sistemului bancar exprimat în euro a scăzut cu 60%, în România (unde economia a scăzut cu 8%) profiturile băncilor s-au diminuat în prima jumătate a anului cu o medie de circa 30%, în euro.
Mai mult, Banca Centrală Europeană constată, într-un studiu recent, că în 2008 sistemul bancar românesc a fost, de departe, cel mai profitabil din UE: pentru fiecare 100 de euro investiţi, profitul a fost de 29,5 euro - faţă de doar 17,32 euro în Bulgaria, următoarea clasată în top.
Aceste date sunt suficiente pentru ca orice român care are credite - şi cine nu are? - să se sufoce de indignare şi să condamne inflexibilitatea şefilor de bănci. Citiţi în săptămânalul de business MONEY EXPRESS cum au reuşit băncile să facă într-un an de criză profituri comparabile cu cele din anul de boom 2008 şi care sunt consecinţele asupra mediului de business.
Sub soarele crizei: Cum au făcut băncile profit jumătate de mld. de euro pe timp de criză
Publicat la 28.09.2009, 22:06:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa cade, leul atinge un nou minim istoric. Piețele românești intră din nou sub presiune
Piețe financiare
Curs BNR valabil 24 septembrie 2026: Euro urcă la 5.2788 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Surpriză la Fondul Proprietatea: Franklin Templeton se retrage din cursa pentru administrarea Fondului
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2647 lei, franc la 5.6085 lei

Piețe financiare
