BRD Soc Gen a înregistrat un profit în scădere cu 19%, în primele 9 luni (VIDEO)
Profit în scădere cu 19% pentru BRD Groupe Societe Generale, în primele nouă luni ale anului. Potrivit rezultatelor financiare, comunicate în această dimineaţă,cea de-a doua bancă din sistem a înregistrat un profit de 660 de milioane de lei.
Patrick Gelin, BRD: Revenirea economiei în România depinde de revenirea pieţei imobiliare2 Noiembrie 2009, 10:36
Creditele acordate de BRD au crescut în volum cu 8%, faţă de anul trecut2 Noiembrie 2009, 09:46
Costul net al riscului a crescut la 673 milioane de lei, de la 226 de milioane la sfârsitul celui de-al treilea trimestru din 2008.
"Costul net al riscului, chiar dacă a crescut în mod semnificativ, rămâne în limite acceptabile în actualul context datorită unui bun control al riscului”, susţine comunicatul. În acelaşi timp, banca nu a dat detalii legate de evoluţia creditelor neperformante, dar a precizat că "BRD îşi menţine în continuare poziţia mai bună faţă de media sistemului bancar".
Venitul net bancar a ajuns la 2,5 miliarde de lei, în timp ce profitul brut din exploatare a crescut cu 22%, la 1,4 miliarde de lei.
BRD – Groupe Société Générale are 2,6 milioane de clienţi şi active de 47,9 miliarde de lei. Numărul angajaţilor a ajuns la 8420, în creştere cu 5% faţă de al treilea trimestru din 2008.
"Rezultatele sunt conform aşteptărilor în contextul economic actual, profitul în scădere şi creşterea costului net al riscurilor. O creştere a creditării poate fi îmbucurătoare, dar nu ştiu dacă este reală. Conform datelor BNR, creditarea este în scădere din al patrulea trimestru din 2008, şi pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. Această creştere a creditării pentru BRD poate fi datorată unei situaţii excepţionale sau poate fi o cauză a cursului valutar", a declarat analistul WBS Virgil Petrea.
Evoluţia rezultatelor BRD este prezentată faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fără a lua în calcul profitul excepţional realizat din vânzarea în trimestrul III al anului 2008 a participatiei de 25% la Asiban. Totodată, situaţia financiară este prezentată în standarde româneşti de contabilitate.
BRD a încasat, anul trecut, 87,5 milioane euro din vânzarea deţinerii de 25% din capitalul Asiban.
Citeşte şi BCR a înregistrat un profit net în scădere cu 43,9%, la 9 luni
Banca Transilvania încheie primele 9 luni cu un profit net de 48,3 mil.lei
Provizioanele muşcă din profitul băncilor
BRD a raportat un profit net la 6 luni, peste estimări, de 425,2 mil lei
Creditele acordate de BRD au crescut în volum cu 8%, faţă de anul trecut
2 Noiembrie 2009, 09:46
Creditele acordate de BRD Societe Generale au ajuns la 33 miliarde lei, volum cu 8% mai mare decât cel înregistrat la 30 septembrie 2008, din care 15,8 miliarde lei erau împrumuturi acordate persoanelor fizice, în creştere cu 4% în perioada menţionată. Creditele acordate companiilor au crescut cu 12% în ultimul an, până la 17,2 miliarde lei, mai arată comunicatul.
"Totuşi, se observă în continuare o scădere sensibilă a cererii de credite şi în trimestrul trei al anului 2009”, arată comunicatul băncii.
Activele băncii ajunseseră la 47,9 miliarde lei (11,4 miliarde euro) la 30 septembrie 2009, în creştere cu 7,6% faţă de activele de la 30 septembrie 2008, când se situau la 44,5 miliarde lei, dar în scădere cu 2,7% faţă de finalul lui 2008.
De asemenea, depozitele atrase de bancă au crescut în ritm anual cu 1% la sfârşitul lui septembrie 2009 , la 30,2 miliarde lei.
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost la sfârşitul trimestrului al treilea de 21,6%, în timp ce raportul cost/venituri s-a menţinut la un nivel de 42,1%.
Patrick Gelin, BRD: Revenirea economiei în România depinde de revenirea pieţei imobiliare
2 Noiembrie 2009, 10:36
Preşedintele BRD Soc Gen Patrick Gelin a declarat la The Money Channel că revenirea economiei României depinde de revenirea pieţei imobiliare.
În opinia şefului BRD, rezultatele băncii sunt satisfăcătoare în contextul economic actual.
"Rezultatele au fost satisfăcătoare având în vedere cererea scăzută de credite. În ultimele trei luni nu a avut loc nicio îmbunătăţire, doar o stabilizare. Creditarea din sectorul privat a influenţat pozitiv profitul nostru, împreună cu Programul Prima Casă. Impactul cursului de schimb a fost neutru la nivelul creditelor. Cred că până la sfârşitul anului, nivelul cerditelor neperformante vor rămâne la acelaşi nivel. Expunerea noastră pe creditele în valută a fost sub media din sistem. Creditele noastre neperformante se regăsesc în rapoarte. Costul riscului este ridicat, dar este sub media din sistemul bancar. Am controlat mai bine riscul. Creditele neperformante sunt în jur de 13% în sistemul bancar, la noi la 8%", a declarat la The Money Channel preşedintele BRD Soc Gen, Patrick Gelin.
Aplica la joburi disponibile la jobs.MONEY.ro
Alte articole din Banci
- Deutsche Bank, JPMorgan Chase, UBS şi Depfa Bank sunt acuzate de fraudă
- Răsvan Radu, UniCredit: Nu am cesionat credite neperformante
- Profitul net al UniCredit Ţiriac Bank a scăzut cu 8% în 2009, la 329 mil. lei (VIDEO)
- Vicepreşedintele de retail al BCR, Martin Skopek, va prelua operaţiunile de profil ale Erste
- Renaşte Lehman Brothers. Banca americană a propus un plan care să îi permită să iasă din faliment (VIDEO)
- BRD bate BCR la profit
- Guy Poupet, BRD SocGen: Nu ne aşteptăm la un avans al provizioanelor (VIDEO)
- Profitul net consolidat al BRD a scăzut cu 29% în 2009 faţă de anul anterior (VIDEO)
- Analiştii: BRD va raporta pentru 2009 un profit în scădere cu 34%
- Clienţii BRD care au intrat în insolvenţă îşi plătesc în continuare ratele la credite
| 2010-03-17 | |
| EUR | 4.0821 RON |
| USD | 2.9597 RON |
| CHF | 2.8138 RON |
| 100 JPY | 3.2682 RON |
| GBP | 4.545 RON |
-
Bucuresti
Min: -2°C
Max: 6°C
-
Cluj-Napoca
Min: -1°C
Max: 3°C
-
Brasov
Min: -5°C
Max: 0°C
-
Sibiu
Min: -2°C
Max: 5°C
-
Arad
Min: 1°C
Max: 6°C
-
Botosani
Min: -2°C
Max: 2°C
-
Iasi
Min: -2°C
Max: 3°C
-
Constanta
Min: -1°C
Max: 4°C












Comentarii (0)