Azi, în numai patru tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti, s-au schimbat stăpânii a câteva mii de obligaţiuni ale Guvernului României în valoare de peste 60 de milioane de lei (14 mil. euro). Preţurile sunt în scădere pentru scadenţele îndepărtate, ceea ce nu ar fi un semn bun dacă scăderile ar fi semnificative.
Analiştii spun că astfel de tranzacţii sunt specifice băncilor sau unor mișcări de active între o bancă şi filiala sa specializată în administrarea investiţiilor, care a acţionat în interesul unuia sau a mai multe din fondurile sale de investiţii. Dacă acesta din urmă este cazul tranzacţiilor de azi, este mai probabil ca vânzătorul să fi fost banca, căci fondurile de investiţii ar ceda greu activele cele mai performante din portofoliu în acest moment.
Â
Doar câteva societăţi de administrare a investiţiilor (cele care fac parte din grupurile Erste, Raiffeisen, Banca Transilvania şi BRD) au forţa de a derula astfel de operaţiuni cu banca din familie.
Nu este exclusă nici o eventualitate dificultate legată de criza de lichidităţi, deşi volumul tranzacţiilor este relativ redus pentru nevoile curente ale unei bănci de mărime semnificativă.
Au fost tranzacţionate câte 2000 de titluri de stat cu scadenţa în 2014, 2015 şi respectiv 2015, la preţuri în scădere cu 0,23%, 0,57% şi respectiv 0,02%. Fiecare dintre cele trei tranzacţii a valorat în jur de 20 de mil. de lei.
Titlurile din aceste trei emisiuni sunt cu 3,2%, 4,5% şi respectiv cu 5,6% mai mici decât valoarea nominală (10.000 de lei), ceea ce nu înseamnă o diferenţă prea mare având în vedere şi discount firesc pe care piaţa îl cere. Totuşi, titlurile româneşti sunt în scădere din cauza percepţiei pe care o au invetitori privind riscul României.
S-au mai tranzacţionat şi 78 de obligaţiuni cu scadenţa peste un an, în valoare de aproape 900.000 de lei, la un preţ cu peste 4% faţă de valoarea nominală.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi