Băncile din România, cele mai PROFITABILE din Europa

Sistemul bancar românesc se situa pe locul doi în topul european al profitabilităţii la finalul anului trecut, după cel maghiar, scrie ZF.ro.

 

Deşi a urcat pe prima poziţie în top, se observă o uşoară scădere a rentabilităţii în primele trei luni, în condiţiile în care la finalul lui 2016 nivelul ROE ajungea la 15,7%. Băncile din România sunt urmate în clasamentul rentabilităţii la nivel europenean de cele din Cehia cu un nivel al ROE de 15,5% şi de cele din Letonia cu un nivel al ROE de 14,5%.

 

Clasarea sistemului bancar din România în topul celor mai profitabile din Europa vine în contextul în care la capitolul neperformanţă băncile locale se situează în prima parte a topului. La finalul lunii martie a acestui an, rata creditelor neperfor­man­te (NPL-uri) din sistemul bancar românesc ajun­­gea la 9,9%, aproape dublu faţă de media la nivelul UE.

 

Băncile din România au înregistrat un profit agre­gat record de 1,2 mil. lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, după ce anul trecut au închis cu un plus de 4,3 mil. lei. Dacă şi în următoarele trimestre băncile vor obţine profituri comparabile cu cel din T1, anul 2017 ar putea aduce un câştig record la nivelul sistemului bancar. Profitabilitatea este extrem de concentrată la vârf, în condiţiile în care câştigurile primelor trei bănci după active – BCR, Banca Transilvania şi BRD SocGen – au reprezentat aproximativ două treimi din câştigul total realizat la nivelul sistemului bancar.

 

Din 2008 încoace sectorul bancar a experimentat patru ani cu pierderi şi toţi atâţia cu profit. Pierderile din anii 2010, 2011, 2012 şi 2014 au totalizat 8 miliarde de lei, în timp ce profiturile din 2009, 2013, 2015 şi 2016 au cumulat aproape 10 miliarde de lei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed