Băncile greceşti ar putea rămâne fără lichidităţi în următoarele două zile

În condiţiile în care retragerile de la ATM-uri sunt limitate la 60 de euro pe zi, iar băncile sunt închise de săptămâna trecută, oferta de bancnote s-a redus rapid. Una dintre surse a apreciat că unele ATM-uri ar putea să rămână fără bani începând de miercuri, iar cealaltă, un bancher grec, a apreciat că în sistem au mai rămas bani pentru maximum o zi sau două.

‘Lichiditatea ar putea fi o problemă serioasă la ATM-uri mâine. Limita de 60 de euro pe zi a permis prelungirea duratei de funcţionare a ATM-urilor, dar situaţia se va complica începând de mâine’, a spus una dintre surse.

‘Nu ştiu dacă ATM-urile vor rămâne fără bani miercuri sau joi noaptea, dar, dacă nu avem un acord interimar cu europenii, atunci vom rămâne fără bancnote în două, maximum trei zile’, a afirmat un bancher grec.

Un summit european excepţional pe tema Greciei va avea loc duminică la Bruxelles, însă autorităţile de la Atena au termen până ‘joi cel mai târziu’ să prezinte creditorilor săi reformele dorite pentru a permite reluarea negocierilor cu privire la un plan de ajutor financiar, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui summit al zonei euro desfăşurat la Bruxelles.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed