CRIZA / Joi, 22 Septembrie 2011 23:22
FALIMENTE
Orice mare faliment ascunde o uriașă fraudă și declanșarea procedurii are rolul de a ascunde doate implicațiile instituționale, personale și financiare. Dacă nici eu nu aș ști asta...!
Sursa: Money.ro | Publicat: 22 sep 2011, 11:38 | Actualizat: 23 sep 2011, 08:17
Agenţiile de rating retrogradează bănci de talie mondială şi avertizează că falimentul unei bănci mari este mult mai probabil acum.
Moody’s, cea mai mare agenţie de rating din lume, a coborât miercuri calificativele a trei mari bănci americane, după ce avertizase asupra acestei mişcări încă din luna iunie. Astfel, agenţia de evaluare financiară a coborât cu două trepte, de la A2 la Baa1 calificativul Bank of America, pe motiv că un ajutor de la statul american ar fi mai greu de acordate acum, în cazul în care banca ar avea probleme. Moody’s a mai coborât cu o treaptă nota Wells Fargo, de la A1 la A2 iar în cazul Citigroup, agenţia a reconfirmat ratingul pe termen lung la A3, dar a scăzut cu o treaptă calificativul pe termen scurt.
“Guvernul va continua să sprijine, până la un anumit punct, instituţiile financiare importante. Totuşi, azi este mult mai probabil să permită falimentul unei bănci mari, dacă aceasta va avea probleme, riscurile de contagiune fiind acum mai reduse” spune Moody’s în comunicatul referitor la degradarea Bank Of America Corporation. De altfel BAC este cea mai lovită bancă americană, titlurile sale pierzând peste 52% din valoare în ultimul an şi de la 11 dolari pe acţiune la 6,8 în ultimele trei luni.
Nu doar băncile americane au probeleme cu agenţiile de rating. Standard&Poor’s (S&P) a intervenit, tot miercuri, asupra a nu mai puţin de 15 bănci italiene, după ce a retrogradat ratingul ţării, cu o zi înainte. În cazul a şapte dintre ele, printre care Intesa Sanpaolo şi Mediobanca, a coborât ratingul de credit, iar pentru alte opt, printre care Unicredit (cea mai mare bancă italiană după active) a redus doar perspectiva ratingului, de la stabil la negativ. Iar agenţia avertizează că ar putea urma alte degradări. “Perspectivele negative ale ratingului pe termen lung ale celor 15 bănci reflectă posibilitatea unei noi coborâri a ratingului, dacă va trebui să coboarâm din nou ratingul Italiei” a anunţat S&P.
La coborârea ratingului am putea adăuga şi criza de neîncredere care a lovit sistemul bancar francez, Societe Generale fiind cea mai lovită instituţie de credit din Hexagon.
La 14 septembrie, aceeaşi Moody’s a redus, cu o treaptă, ratingul SocGen şi Credit Agricole, precizând că analizează în continuare şi posibilitatea coborârii ratingului celeilalte mari bănci franceze, BNP Paribas. După ce a fost ţinta unor zvonuri legate de posibilitatea unor probleme financiare, Societe Generale a pierdut, la bursă, mai mult de 60% în ultimul an.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
CRIZA / Joi, 22 Septembrie 2011 23:22
FALIMENTE
Orice mare faliment ascunde o uriașă fraudă și declanșarea procedurii are rolul de a ascunde doate implicațiile instituționale, personale și financiare. Dacă nici eu nu aș ști asta...!



FALIMENT MONDIAL? Sistemul bancar se clatina din temelii, SUA ar putea ramane fara buget. Ce mai zice Soros?/ BUCURESTI, CAPITALA DECLARATIILOR PRO-GUVERN EUROPEAN / Joi, 22 Septembrie 2011 18:21
...alt="" width="400" height="297" /> Money.ro: Băncile lumii, lovite dur. Un faliment mare nu e exclus Agenţiile de rating retrogradează bănci de...



dedede / Joi, 22 Septembrie 2011 15:45
vor reintra in recesiune
era tipul ca bonusurile grase incasate de acesti bancheri de pe afara sa se intoarca impotriva lor!



gopo / Joi, 22 Septembrie 2011 14:32
BANI
DOAMNE AJUTA! B.C.R.-ul pe cand......



Băncile lumii, lovite dur. Un faliment mare nu e exclus | Radio Intact / Joi, 22 Septembrie 2011 12:43
...de rating retrogradează bănci de talie mondială şi avertizează că falimentul unei bănci mari este mult mai probabil acum. Citește mai departe......



dedede / Joi, 22 Septembrie 2011 12:08
faliment garantat
Urmeaza cea mai mare depresiune mondiala a planetei, bancile vor da faliment dupa faliment ca si statele. Lumea se va schimba!



© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 1 din 1 vot