Băncile reînvie creditul cu buletinul

Cel puţin patru cinci bănci mari desfăşoară în acest moment campanii susţinute pentru promovarea creditelor de consum. Unele dintre ele, cum este, de exemplu Bancpost, au început deja, prin intermediul agenţilor, să distribuie fluturaşe în care îşi expun oferta, uneori foarte apropiată, ca sumă oferite de zona ocupată în mod tradiţional de IFN-uri, scrie capital.ro.

 

Astfel, băncile oferă astăzi sume chiar şi mai mici de 5000 de lei în baza creditelor de consum. O fac instituţii de credit ca BCR, Raiffeisen, Banca Românească, BRD, ING sau Bancpost. Pe de altă parte, Alpha Bank oferă şi ea finanţări de nivel redus, însă o face în baza unor împrumuturi cu destinaţie fixă, cum ar fi achiziţia de electrocasnice.
Având în vedere acordurile pe care le-au încheiat cu ANAF, aproape toate băncile oferă astăzi credite doar în baza buletinului. Procedurile de analiză pot dura şi doar câteva ore, în anumite situaţii.

Capital a realizat un calcul  pentru un împrumut de 3.000 de lei contract pe 2 ani şi a ajuns la concluzia că oferta băncilor este cu  mult mai avantajoasă decât cea venită de la IFN-uri, care utilizează încă dobânzi rămase parcă în anii de boom economic.

Pe exemplul nostru, cele mai bune cinci oferte vin de la Banca Românească, BCR, OTP, Bancpost şi Carpatica, în această ordine.

La Banca Românească, dobânda anuală efectivă este de 8,27% pe an iar rata lunară ajunge la 135 de lei. La BCR rata este 137 de lei, La OTP 141 de lei, la Bancpost 142 de lei iar la Carpatica 145 de lei. Venitul minim necesar pentru a te califica la creditul de 3.000 de lei este de aproximativ 550 de lei, la jumătate faţă de salariul minim pe economie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed