Băncile străine şi-au redus expunerea pe România cu 2,6 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2011 faţă de trimestrul precedent, la peste 82 de miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale. Bancherii austrieci, cei francezi şi cei eleni au tăiat cel mai mult din liniile spre România.
Totuşi, comparativ cu 2010, expunerea totală a băncilor străine a fost ceva mai mare.Criza din zona euro a ştirbit din moralul bancherilor în privinţa Europei de est. În acest context, expunerea băncilor străine pe România s-a redus cu 2,6 miliarde de euro în trimestrul al treilea al anului trecut faţă de trimestrul precedent, la peste 82 miliarde de euro, arată datele provizorii ale Băncii Reglementelor Internaţionale. Vestea mai bună este că expunerea rămâne peste nivelul septembrie 2010 şi este cu numai 5% sub nivelul de dinaintea izbucnirii recesiunii.
Â
Băncile austriece au tăiat cel mai mult expunerea în trimestrul trei, cu aproape 2 miliarde de euro. Băncile franceze şi cele greceşti au tăiat 700-800 de milioane de euro în trimestrul trei. În acelaşi timp, instituţiile olandeze au adus jumătate de miliard de euro în plus, iar cele italiene, mai bine de 200 de milioane de euro. Cel mai mult a crescut, însă, expunerea băncilor germane, care nu au prezenţă directă pe piaţa locală, cu aproape un miliard de euro. Un raport recent al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare preciza că băncile occidentale au început să retragă bani din Europa centrală şi de est încă din toamna anului trecut.
Â
Într-un scenariu extrem, agravarea crizei din zona euro ar putea accelera procedura de dezintermediere a băncilor vest-europene şi ar declanşa o criză a creditului în Europa emergentă, a avertizat BERD. Acest lucru va afecta creşterea creditării şi ar putea reprezenta o povară pentru creşterea economică. În ultimele săptămâni au avut loc la Viena mai multe întâlniri între băncile naţionale din estul şi centrul Europei, reprezentanţi ai FMI şi ai Comisiei Europene. Autorităţile încearcă să parafeze o nouă înţelegere care să prevină reducerea puternică a expunerii pe Europa emergentă.
EXPUNEREA BĂNCILOR STRĂINE PE ROMÂNIA
T3 2008 ... 86,65 mld. euro
T3 2010 ... 79,86 mld. euro
T2 2011 ... 85,07 mld. euro
T3 2011 ... 82,45 mld. euro
Â
Â
EXPUNEREA BĂNCILOR STRĂINE PE ROMÂNIA ÎN T3 2011
bănci austriece ... 28,9 mld. euro (-1,93 mld. euro faţă de T2)
bănci greceşti ... 14,32 mld. euro (-713 mil. euro faţă de T2)
bănci franceze ... 12,97 mld. euro (-811 mil. euro faţă de T2)
Â
Â
EXPUNEREA BĂNCILOR STRĂINE PE ROMÂNIA ÎN T3 2011
bănci italiene ... 10,19 mld. euro (+218 mil. euro faţă de T2)
bănci olandeze ... 5,98 mld. euro (+502 mil. euro faţă de T2)
bănci germane ... 2,91 mld. euro (+957 mil. euro faţă de T2)
Sursa: Banca Reglementelor Internaţionale
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi