Bani publici aruncati pe apa sambetei

Proiectul demarat de primarul Romeo Stavarache trebuia să fie gata în cel mult 12 luni. De atunci au trecut patru ani. În locul în care ar fi trebuit să funcţioneze o arenă sportivă la standarde europene, nu e decât o groapă uriaşă, adâncă de câţiva metri şi plină de fiare ruginite.

Primarul Romeo Stavarache a fost cel care a iniţiat proiectul, în 2011, numit atunci, în presă, „aroganţă electorală”. O firmă din Polonia a câştigat licitaţia, a primit aproape două milioane de euro, iar după doi ani a dat faliment şi a părăsit şantierul. Abia acum se ridică şi semnele de întrebare.

Trebuia să vedem mai întâi care sunt obiectivele care sunt cu adevărat necesare pentru municipiul Bacău, poate trebuia o procedură de consultare publică”, a spus Cosmin Necula, deputat PSD Bacău. 

Primăria din Bacău a cedat în 2012 lucrarea Companiei Naționale de Investiții, care trebuia să asigure trei sferturi din cele 20 de milioane de euro, cât valorează proiectul. Autorităţile centrale au renunţat însă până la urmă la idee. „Nici până la ora aceasta nu avem o hotărâre finală a CNI-ului, motiv pentru care este necesar ca anul acesta să prevedem bani în buget”, a spus Radu Ababei, viceprimar interimar al municipiului Bacău.

Proiectul, care a rămas complet în aer odată cu arestarea preventivă a lui Romeo Stavarache în vara anului trecut , va intra acum în conservare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed