Banii de Prima Casă ajung doar pentru cei cu credite preaprobate

Discuţiile despre legea dării în plată şi posibilitatea opririi programului de creditare Prima Casă, românii au dat buzna la bănci pentru a profita de ultimele fonduri disponibile. Reacţia a condus la o epuizare rapidă a fondurilor gândite de guvern pentru întregul an.

 

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Finanţelor Publice a venit cu propunerea suplimentării fondurilor cu încă 500 mil. lei, bani care urmează să ajungă la bănci în următoarele săptămâni. Totuşi, calculele bazate pe ritmul de acordare de credite Prima Casă din ultimele luni arată că suma alocată va ajunge pentru circa 5.800 de credite, la o valoare medie de 38.000 de euro, specifică anului 2015. Într-un ritm de 460 de dosare aprobate zilnic, banii ar urma să se epuizeze în decurs de 12 zile.

 

Vestea proastă pentru cei care de abia acum îşi caută o locuinţă este că, după epuizarea noilor fonduri, s-ar putea schimba condiţiile de acordare a acestor tipuri de împrumuturi.

 

Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte deja o strategie de funcţionare a programului Prima Casă pe termen mediu, care va ţine cont de creşterea venitului real disponibil al populaţiei, ca urmare a măsurilor fiscale şi de majorare a salariilor din ultimii ani, precum şi evoluţia pieţei ipotecare. Scopul declarat al ministerului este ca programul guvernamental să nu producă distorsiuni asupra pieţei.

 

De la momentul iniţierii sale, în 2009, până la data de 1 mai 2016 au fost acordate peste 178.000 de garanţii, reprezentând un volum total de garantare de circa 15 miliarde de lei, aferent unor finanţări în valoare de 29,8 miliarde de lei. Rata de neplată în cadrul programului este de 0,34% din totalul de credite acordate.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed