Preşedintele ales al Statelor Unite, Barak Obama, vrea urgent un plan de salvare a sectorului auto american, grav afectat de criză, dar Casa Albă nu-i împărtăşeşte opinia. Administraţia Bush a anunţat în urmă cu puţin timp că nu doreşte falimentul industriei automobilelor, dar că producătorii trebuie să se descurce cu fondurile deja disponibile.
Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, spune că trebuie luate toate măsurile necesare pentru relansarea economiei, chiar cu riscul de a adânci şi mai mult enormul deficit bugetar al federaţiei. El s-a pronunţat insistent pentru un plan urgent de salvare a sectorului auto, grav afectat de scăderea vânzărilor şi a lipsei creditării.
O declarare a falimentului General Motors ar fi fatală numărului unu american din această industrie, crede preşedintele ales. În primul său interviu televizat de la alegeri, Obama a avertizat că un faliment al industriei auto ar fi o catastrofă nu numai pentru salariaţi şi familiile lor ci şi pentru întreaga economie. Viitorul celor trei mari constructori auto din Detroit, GM, Ford şi Crysler, ar putea să se joace în această săptămână, odată cu reluarea sesiunii Congresului: majoritatea democrată doreşte, ca şi preşedintele ales, aprobarea unui ajutor suplimentar de 25 de miliarde de dolari destinat industriei auto.
Un prim ajutor în valoare de 25 de miliarde de dolari a fost votat de Congres în septembrie, sub forma unor împrumuturi cu dobândă redusă. Democraţii şi Obama se vor confrunta însă cu opoziţia republicanilor şi a Casei Albe. Până pe 20 ianuarie, când Barak Obama se va instala în Biroul Oval, preşedintele Bush are încă drept de veto. Iar administraţia lui tocmai a anunţat că producătorii auto trebuie să se mulţumească cu fondurile deja disponibile.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi