Băsescu: România are nevoie de o graţiere largă

‘România are nevoie de o graţiere largă. Am terminat tranziţia, spunem că tragem o linie, dăm o graţiere largă în care să scoatem 10.000 de oameni din închisoare. Bineînţeles, nu cei care stau acolo pentru violenţă, pentru pedofilie, pentru tâlhărie, pentru spart case. Ăştia să rămână acolo. Dar trebuie scoase din penitenciare zece mii de persoane ca să relaxăm lucrurile din penitenciare. Îi scoatem degeaba dacă nu se introduc în Cod. Ceva făcut pe genunchi, cum vrea să facă PSD, nu merge. Trebuie stat, făcută o graţiere largă de sfârşit de tranziţie. (…) Să se introducă în Codul penal şi măsurile alternative’, a declarat Băsescu, duminică, la România TV.

El a explicat că persoanele aflate în regim deschis sau semideschis ar putea fi monitorizate cu brăţări şi trimise la muncă pentru a-şi întreţine familiile şi a-şi plăti dările la stat.

‘Vă dau un exemplu, fratele meu este în regim deschis. Deci, ai regim închis, în care stai numai în celulă, te plimbă două ore, ai regim semideschis, în care a fost fratele meu până acum o săptămână. Avea voie să iasă la muncă nu ştiu câte ore în penitenciar. Şi regim deschis, cum are acum, în urma reevaluării comisiei. Acum poate munci în oraş. De ce pe un om care are regim semideschis sau deschis trebuie să-l ţii în penitenciar în loc să-i pui brăţărica frumos? Nene, te duci matale la servciu, îţi întreţii familia, îţi plăteşti dările la stat din salariu, dar seara la ora 21,00 eşti acasă’, a arătat Băsescu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed