Sursa: Standard.ro | Publicat: 31 mai 2009, 12:00
Consiliul guvernatorilor BCE a promis la inceputul lui mai un program de cumparare de obligatiuni securizate de aproximativ 60 de miliarde de euro, o masura care se impunea dupa lunile in care rata dobanzii a scazut, fara a avea insa efectele scontate pentru redemararea creditului.
Din octombrie anul trecut si odata cu accelerarea crizei, BCE a scazut rata dobanzii cu 3,2%. Din octombrie, la fiecare reuniune lunara a Consiliului guvernatorilor, cu exceptia lunii februarie 2009, rata dobanzii a scazut.
Rata dobanzii de 1%, in vigoare la ora actuala, nivelul cel mai scazut din istoria BCE, este potrivita pentru situatia actuala, a declarat presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, la inceputul lui mai, fara a specifica daca este vorba de un nivel plafon.
Axel Weber, presedintele Bundesbank si membru in Consiliul guvernatorilor BCE, si-a afirmat in numeroase randuri reticenta fata de o noua scadere sub acest prag. In pofida scaderii repetate a ratei dobanzii, nivelul creditelor in sectorul privat al zonei euro ramane unul nesatisfacator: cresterea de 2,4% pe an in luna aprilie a incetinit fata de luna precedenta (plus 3,2%).
Pentru Jennifer McKneown de la Capital Economics, masurile par "foarte timide". Astfel, cele 60 de miliarde de euro destinate cumpararii de obligatiuni securizate de catre BCE nu reprezinta decat patru la suta din valoarea totala a acestei piete in zona euro, adica doar 0,4% din Produsul Intern Brut (PIB) al regiunii. In schimb, Rezerva Federala Americana si Banca Angliei au anuntat cumpararea de obligatiuni publice si private pentru circa zece la suta din PIB-ul lor, arata Jennifer McKneown. "Vor urma probabil cumparari de active suplimentare, poate obligatiuni de la intreprinderi", a concluzionat Jennifer McKneown,"fara de care va exista riscul unei deflatii si al unei cresteri extrem de slabe in zona euro".
Joi, la reuniunea sa trimestriala, BCE isi va revizui previziunile asupra PIB-ului si inflatiei in zona euro pentru 2009 si 2010. Inflatia a scazut vineri la 0% pe an, cel mai redus nivel de la crearea euro in urma cu 10 ani. BCE previziona pana acum o scadere de 2,7% anul acesta, dar Trichet a declarat ca aceasta cifra urmeaza sa scada in continuare. Inflatia, estimata la ora actuala la 0,4%, va fi si ea revizuita.
© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi