În contextul economic curent, consultanţa IT, care presupune evaluarea infrastructurii tehnologice a companiei-client şi elaborarea unei strategii pe termen lung menite să optimizeze activitatea firmei, urmată îndeaproape de outsourcing-ul IT, ce include activităţi precum service, mentenanţă şi managementul riscului, sunt cele mai solicitate servicii, potrivit oficialilor companiei Bit Solutions.
De la începutul anului, Bit Solutions a atras noi companii din media, retail şi consultanţă financiară, estimând pentru 2009 o creştere de 30% a portofoliului de clienţi.
”Am primit numeroase solicitări pentru consultanţă şi outsourcing, având în vedere că firmele care nu aveau un contract de servicii IT înainte de criză şi-au pus pentru prima dată această problemă, fie din necesitatea de a reduce cheltuielile interne, fie din dorinţa de a deveni mai competitive pentru a nu fi devansate de concurenţă”, a declarat Florin Scarlat, director general Bit Solutions.
Compania a înregistrat în prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri de 450.000 de euro, în creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut.
Preţurile serviciilor IT au înregistrat o scădere care s-a resimţit în toate domeniile economice. Conform Bit Solutions, scăderea tarifelor nu s-a datorat doar crizei financiare, ci şi competiţiei acerbe.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi