Băncile au prelungit din nou împrumutul acordat la începutul acestei luni de BNR, după 2 operaţiuni repo făcute de banca centrală la care au participat 31 bănci, în valoare de 15,08 miliarde lei (3,53 miliarde euro), miercuri ajungând la scadenţă operaţiunea similară de pe 5 octombrie.
Operaţiunile de tip repo, la care au participat 31 de bănci, s-au realizat la o dobânda egală cu cea de politică monetară, respectiv 8% pe an şi cu aceeaşi scadenţă, vineri, 9 octombrie.
"Au fost două operaţiuni repo făcute de banca centrală, la o dobândă de 8%. La prima operaţiune au participat 21 de bănci care au atras 11 miliarde de lei. Probabil că a doua operaţiune s-a făcut pentru unele bănci care nu participaseră prima dată. Este o valoare record, pentru că în ultima perioadă nu am văzut o astfel de sumă. Este posibil să fi fost şi alte injecţii la fel de mari, dar pe bază bilaterală", a spus un dealer bancar pentru NewsIn.
Pe 5 octombrie, BNR a injectat în piaţa bancară 11,2 miliarde lei (2,62 miliarde euro) pentru 22 bănci, la o dobândă de 8%, cu scadenţa pe 7 octombrie, după ce, pe 1 octombrie, banca centrală a făcut o operaţiune repo prin care a injectat 11,97 miliarde lei (2,77 miliarde euro) la aceeaşi dobândă, cu scadenţa pe 5 octombrie.
Opreaţiunile repo sunt tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,68% pe an, în creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,61% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a urcat la 10,18% pe an, de la nivelul de marţi, de 10,11% pe an.
Nivelul dobânzilor interbancare a coborât la aproximativ 8-9% pe an, plasându-se în continuare peste dobânda de politică monetară, de 8% pe an.
Update 15:05Atac speculativ asupra leului (în desfăşurare)
Injecţiile mari de lei în piaţă ale BNR, fără precendent, au la origine un atac speculativ asupra monedei naţionale, plănuit încă din vară, spun surse din piaţă pentru MONEY.ro.
“Acuma băncile acumulează lei, de aceea banca centrală este nevoită să alimeneze piaţa. Acumulează lei ca să cumpere valută. În plus, mai câştigă şi pe dobânda la lei. E un atac speculativ plănuit încă de acum o lună jumate. Unii s-ar mai fi gândit dacă să intre în joc, dar având în vedere că este şi criză politică, devalorizarea monedei este un lucru sigur. Şi anul trecut, în octombrie s-a întâmplat acelaşi lucru. Atunci BNR şi-a permis să lase criză de lei în piaţă. De data asta nu mai poate. Asta este explicaţia injecţiilor mari de lei din ultima vreme”, a explicat sursa.
Ionuţ Tudorică
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi