Comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, s-a declarat luni dispusă să reexamineze un aspect foarte controversat al proiectului său de modernizare a Politicii Agricole Comune, care se referă la reducerea celor mai ridicate subvenţii UE.
"Cred că vom examina acest aspect", a declarat comisarul jurnaliştilor, puţin înainte de o reuniune a miniştrilor europeni ai agriculturii la Bruxelles. "Dacă proiectul examinat are ca rezultat doar divizarea exploatărilor, atunci va trebui să ne reexaminăm ideile", a adăugat aceasta. În "bilanţul sănătăţii" PAC publicat săptămâna trecută, Comisia Europeană a sugerat scaderea celor mai mari subvenţii oferite de UE, acelea care depăşesc 100.000 de euro. Această măsură afectează în special Germania şi Marea Britanie, unde sunt concentrate aceste subvenţii.
Unii opozanţi ai acestei propuneri consideră că ea riscă doar să determine fermele mari, de care Europa are nevoie pentru a se menţine în concurenţă la nivel mondial, să se fragmenteze. Marile exploatări se vor diviza în unităţi mai mici, cu scopul de a evita reducerea ajutoarelor. Ministrul german al agriculturii, Horst Seehofer, a declarat înainte de reuniune că respinge un asemenea plafon, care ar afecta în special fosta RDG unde au apărut mari exploatări după unificarea ţării în 1990 şi după desfiinţarea marilor cooperative agricole din timpul comunismului.
"Toată lumea cunoaşte situaţia economică foarte dificilă a noilor landuri, acesta este motivul pentru care noi nu putem accepta propunerea de la Bruxelles, a spus el. "Nu este posibil ca o modificare a politicii agricole a UE să se bazeze în principal pe seama exploatărilor din estul Germaniei", care, potrivit propunerii CE "ar trebui să suporte aproape jumătate din economiile care se vor face la nivelul întregii UE", a adăugat ministrul german.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi