"Toate ţările balcanice, fără excepţie, ar trebui să adere la Uniunea Europeană şi la NATO", a declarat Jelev pentru postul macedonean de televiziune A1.
Jelev, care a condus Bulgaria între 1990 şi 1997, a subliniat şi că Macedonia şi Grecia sunt implicate într-o aşa-numită "dispută privind numele" tragi-comică, în care se bazează pe mituri şi legende. "Cel mai ridicol lucu în această dispută este faptul că ambele ţări, care se descriu drept democratice, îşi asumă moştenirea lui Alexandru cel Mare", a afirmat el.
Fostul şef al statului bulgar a comentat şi propunerile de a crea o nouă federaţie balcanică, similară celei susţinute în 1994 de fostul preşedinte sârb Slobodan Miloşevici. "Aceste idei nu au nici viitor, nici succes. Au existat multe propuneri pentru o federaţie balcanică sau o federaţie slavă, dar, în cele din urmă, niciuna dintre ele nu a fost realizată", a explicat el.
Fostul oficial a amintit, însă, că Bulgaria a recunoscut independenţa fostei republici iugoslave Macedonia şi a ajutat la recunoaşterea sa şi de către alte ţări, precum Turcia, Rusia, Ucraina şi Statele Unite.
Macedonia şi-a declarat independenţa în 8 septembrie 1991, după un referendum. În 15 ianuarie 1992, Bulgaria a devenit prima ţară care a recunoscut independenţa.
Bulgaria susţine candidatura Macedoniei la UE
Publicat la 09.01.2011, 13:28:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro luni: 5.2419 lei. Romgaz a urcat 1.59% pe BVB

Piețe financiare
Mișcări subtile la Bursa de Valori București. BVB, cel mai bun prim semestru din istorie
Piețe financiare
Curs BNR 17 august 2026: 1 euro = 5.2419 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa americană intră în a treia săptămână de creșteri. Inflația scade, dar dobânzile și petrolul țin presiunea ridicată
Piețe financiare
