Bursa continuă trendul de creștere început săptămâna trecută

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, luni, cu 1,3%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.385,81 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut cu 1,31%, până la 8.417,90 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 1,04%, ajungând la valoarea de 30.172,13 puncte.

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Electroaparataj SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 14,95%. Pe poziția a doua se află Comelf SA, cu un avans de 14,29% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Mecanica Ceahlău SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 10,08%. Totodată, titlurile Banca Comercială Carpatica SA s-au apreciat cu 6,21%, iar cele ale Vrancart SA cu 4,65%.

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Impact SA: -2,51%. Un declin de 2,48%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Electroargeș SA Curtea de Argeș, în timp ce titlurile Condmag SA au suferit o depreciere de 2,37%. Acțiunile Aerostar SA au scăzut cu 2,13%, iar cele ale UAMT SA au pierdut 1,11% din valoare.

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, luni, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 7,45 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 5,96 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost Romgaz SA: 6,14 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed