Bursa, in scadere usoara

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, joi, cu 0,29%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.179,96 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 0,29%, până la 7.840,78 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,01%, ajungând la valoarea de 31.039,26 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de joi de pe BVB este Socep SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 13,04%. Pe poziția a doua se află Alumil Rom Industry SA, cu un avans de 6,68% al prețului acțiunilor, fiind urmată de UAMT SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,17%. Totodată, titlurile Zentiva SA s-au apreciat cu 2,12%, iar cele ale Conpet SA Ploiești cu 1,94%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Turism Felix SA Băile Felix: -5,64%. Un declin de 4%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Farmaceutica Remedia SA, în timp ce titlurile VES SA au suferit o depreciere de 2,17%. Acțiunile Prefab SA București au scăzut cu 1,9%, iar cele ale Fondului Deschis de Investiții ETF BET Tradeville au pierdut 1,86% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, joi, pe BVB, cele ale OMV Petrom SA: 5,17 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 1,9 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost Fondul Proprietatea SA: 3,93 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed