Bursa incheie saptamana pe verde

0

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, vineri, cu 0,32%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.033,17 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut și el cu 0,32%, până la 7.680,47 puncte. Indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a castigat 0,35%, ajungând la valoarea de 29.795,97 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de vineri  de pe BVB este ELECTROAPARATAJ S.A, titlurile căreia s-au apreciat cu 14,74%. Pe poziția a doua se află AMONIL S.A, cu un avans de 14,71% al prețului acțiunilor, fiind urmată de SIF HOTELURI SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 5,83%. Totodată, titlurile TMK – ARTROM S.A. s-au apreciat cu 4,95%, iar cele ale TURBOMECANICA S.A cu 3,85%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Bancii Comerciale Carpatica: -1,49%. Un declin de 1,44%, față de ședința din ziua precedentă, au avut-o și titlurile ROMCARBON SA BUZAU, în timp ce titlurile BRD au suferit o depreciere de 0,93%. Acțiunile SIF Transilvania au scăzut cu 0,78%, iar cele ale CONPET SA Ploiesti au pierdut 0,70% din valoare.

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, vineri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 10,48 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 8,7 miloane lei, FP fiind acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată.