Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, acţionar al Flamingo International prin intermediul Nova Trade şi Astra, a preluat în 16 septembrie postul de preşedinte al consiliului de administraţie al retailerului de electronice, electrocasnice şi IT&C, după ce Dragoş Simion a renunţat la funcţie.
Potrivit companiei, numirea lui Alexander Adamescu ca preşedinte al CA nu face decât să reconfirme susţinerea şi interesul pe care grupul controlat de famila Adamescu, The Nova Group, îl are pentru Flamingo Internaţional. Compania deţine suportul majorităţii acţionarilor, iar băncile partenere au confirmat interesul pentru finanţarea suplimentară a companiei.
Totodată, acţionarii vor stabili în cadrul AGA şi remuneraţiile administratorilor pentru următorul mandat.
Cel mai mare acţionar al Flamingo este Daniel Cincă, cu o deţinere de 25,2% din capital, în vreme ce omul de afaceri Dan Adamescu deţine prin intermediul firmelor Nova Trade şi Astra 17,54% din acţiuni. De asemenea, Alexandru Ion Ţiriac controlează 5,12% din capital, iar Flanco Holding are sub 5% din acţiunile companiei.
De asemenea, săptămâna trecută, fondul de investiţii QVT şi-a vândut aproape în întregime participaţia de 22% firmei Midfair Management Services, care are sediul în magazinul Unirea, deţinut de familia Adamescu.
Flamingo International (FLA) are în prezent un capital social de 77,91 milioane lei, divizat în 779,05 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Compania are o valoare de piaţă de 28,43 milioane lei (6,72 milioane euro), potrivit cotaţiei de 0,0365 lei, stabilită în şedinţa bursieră de miercuri.
Adamescu convoacă adunarea generală la Flamingo (FLA)
Publicat la 23.09.2009, 16:58:26
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Americanii ne pot scumpi motorina în câteva zile. Scenariul care ar putea lovi România

Actualitate
Bulgaria ne dă lecții. Fitch schimbă perspectiva în pozitivă. Ratingul rămâne „BBB+”, iar stabilitatea politică devine un avantaj

Actualitate
Ambasadoarea SUA în Grecia, declarație explozivă despre România: „Putem face asta oricărei țări”. Legătura cu dărâmarea Guvernului Bolojan

Actualitate
Vești bune de la Finanțe. Deficitul bugetar scade cu aproape 27 de miliarde de lei

Actualitate
