BVB continua sa avanseze

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, miercuri, cu 0,18%, față de închiderea din ziua precedentă, ajungând la 7.349,42 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut și el cu 0,18%, până la 8.025,79 puncte. Și indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,54% din valoare, ajungând la 31.319,57 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de miercuri de pe BVB este compania Electroargeș SA Curtea de Argeș, titlurile căreia s-au apreciat cu 6,75%. Pe poziția a doua se situează Dafora SA, cu un avans de 4,38% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Cemacon SA Cluj-Napoca, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,92%. Totodată, titlurile BRD Groupe Societe Generale SA s-au apreciat cu 3,33%, iar cele ale THR Marea Neagră SA cu 2,84%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Petrolexportimport SA: -14,69%. Un declin de 4,19%, față de ședința din ziua precedentă, au avut-o și titlurile Rompetrol Rafinare SA, în timp ce titlurile Conted SA Dorohoi au suferit o depreciere de 3,06%. Acțiunile Băncii Transilvania SA au scăzut cu 2,4%, iar cele ale Antibiotice SA au pierdut 2,39% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, miercuri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 12,19 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 10,64 milioane de lei, FP fiind, totodată, acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed