BVB, in scadere usoara

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, luni, cu 0,06%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.031,34 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 0,06%, până la 7.678,45 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut 0,38%, ajungând la valoarea de 30.299,16 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Teraplast SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 4,17%. Pe poziția a doua se află Mecanica Ceahlău SA, cu un avans de 3,92% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Comelf SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,81%. Totodată, titlurile Compa SA s-au apreciat cu 3%, iar cele ale Cemacon SA Cluj-Napoca cu 1,78%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Alumil Rom Industry SA: -4,21%. Un declin de 3,49%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Șantierului Naval Orșova SA, în timp ce titlurile Dafora SA au suferit o depreciere de 2,82%. Acțiunile SIF Banat Crișana SA au scăzut cu 2,5%, iar cele ale Rompetrol Well Services SA au pierdut 2,41% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, luni, pe BVB, cele ale OMV Petrom SA: 7,66 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 2,76 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost Transelectrica SA: 9,92 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed