BVB începe săptămâna în scădere

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, luni, cu 0,15%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.525,91 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut cu 0,16%, până la 8.573,68 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut 0,54%, ajungând la valoarea de 31.690,51 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Șantierul Naval Orșova SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 3,8%. Pe poziția a doua se află Aerostar SA, cu un avans de 2,77% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Aumil Rom Industry SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 1,58%. Totodată, titlurile Teraplast SA s-au apreciat cu 1,5%, iar cele ale Boromir Prod SA Buzău cu 1,17%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Administrator SAI Intercapital Investment Management: -14,07%. Un declin de 7,94%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile TMK – Artrom SA, în timp ce titlurile Turbomecanica SA au suferit o depreciere de 6,76%. Acțiunile IAR SA Brașov au scăzut cu 6,47%, iar cele ale Electroputere SA au pierdut 4,29% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, luni, pe BVB, cele ale OMV Petrom SA: 11,48 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 4,48 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost cea a Băncii Transilvania: 7,37 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed