BVB inchide saptamana pe rosu

0

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, vineri, cu 0,66%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 6.931,32 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 0,66%, până la 7.569,23 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut 1,09%, ajungând la valoarea de 29.674,85 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de vineri de pe BVB este Artego SA Târgu Jiu, titlurile căreia s-au apreciat cu 13,92%. Pe poziția a doua se află Boromir Prod SA Buzău, cu un avans de 13,24% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Socep SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 9,9%. Totodată, titlurile Electroargeș SA Curtea de Argeș s-au apreciat cu 4,3%, iar cele ale Zentiva SA cu 4,24%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Electroputere SA: -6,78%. Un declin de 5,87%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Sinteza SA, în timp ce titlurile Carbochim SA au suferit o depreciere de 5,47%. Acțiunile Conted SA Dorohoi au scăzut cu 5,09%, iar cele ale SIF Oltenia SA au pierdut 3,81% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, vineri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 5,12 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 4,34 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost cea a Romgaz SA: 8,42 milioane lei.