Cămătărie pe internet cu contract la notar: INCOGNITO MONEY.ro

Autor: Florin Cojocaru | Publicat: 09 mar 2010, 16:06

Pe cel mai mare site de anunţuri de pe internet sunt mai mult de 20 de “strigări” prin care diverse persoane "de bine" spun că-ţi pot da împrumuturi, în regim de maximă urgenţă, dacă ai ceva să laşi gaj, de preferat imobiliare. Pentru a vedea ce oferă şi mai ales în ce condiţii, reporterul MONEY.ro i-a contactat pe mai mulţi dintre aceşti cămătari, din postura de client. Intră şi vezi cum au decurs discuţiile

7
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE Florin Cojocaru

Am pregătit şi un scenariu: aş avea nevoie de 7.000 de euro pe care să-i returnez în şapte luni şi am ca garanţie un Volkswagen Golf 4 din 2004, pe motorină, şi o garsonieră confort unu din Bucureşti, zona Panduri.

Telefonul 1. Îmi răspunde un domn, foarte volubil, care se recomandă Costel. Surpriză: reprezintă o agenţie imobiliară care oferă consultanţă pentru un “investitor”. Îi spun ce vreau şi îmi dă pe loc toate răspunsurile. “Cu maşina n-am ce face. Investitorul vrea garanţie imobiliară. Pot să-ţi dau banii aştia şi te las să plăteşti toată dobânda la sfârşitul perioadei”, spune Costel. În cazul meu, dobânda lunară este de 7%, dar dacă aş lua mai mult de 10.000 de euro atunci aş putea obţine şi 6%. Împrumutul trebuie să fie parafat la notarul preferat de “investitor”. Agentul imobiliar încearcă şi să mă convingă că îmi face o favoare pentru că garsoniera mea n-ar valora mare lucru. “Să ştii că garsoniera ta nu face mai mult de 27-30.000 de euro. (cel puţin 42.000 de euro, conform anunţurilor de pe internet – n.r.). N-ai cum s-o vinzi cu mai mult”. Îi mulţumesc pentru informaţii, îi spun că mă mai interesez şi în altă parte şi închid.

Telefonul 2. Cosmin acceptă şi maşini ca garanţie. Îmi spune, însă, că nu-mi poate da mai mult de 3.000 de euro, în şapte luni, având ca gaj Golful pentru că îl consideră “cam vechi”. El ar lucra şi fără acte notariale, însă vrea să-i fie plătit, lunar, comisionul. “Dacă mergem la notar trebuie certificatul financiar care să zică că n-ai datorii la stat. Eu zic să nu punem pe foaie, vorbim din gură, ca oamenii, îmi dai 8% pe lună, şi facem pe câte luni vrei. Da’ maşina şi talonul rămân la mine. Aaaa, şi mai îmi trebuie şi o copie după buletin”, exclamă Cosmin. Acesta se recomandă un veteran în branşă, care lucrează de şapte-opt ani. Îmi exprim o oarecare îndoială asupra seriozităţii lui, însă Cosmin mi-o spune franc. “Uite ce e! Pe mine nu mă interesează să-ţi pierzi tu maşina, eu vreau să-mi dai comisionul. Nu mă interesează nici să fac bine oamenilor, mă interesează câştigul”. Promit că mă voi mai gândi la oferta lui şi închid.

Telefonul 3. De această dată este o doamnă de cealaltă parte a firului. Pe Emilia nu o prea interesează Golful meu pentru că ea face împrumuturi doar dacă valoarea gajului este de trei ori mai mare decât banii pe care îi dă clientului. Calculează în gând că maşina nu poate fi vândută cu mai mult de 5.000 de euro aşa că nu are sens să se complice pentru 1.600 de euro daţi împrumut. “Altceva nu mai aveti? Imobiliare, ceva”, întreabă, uşor plictisită, Emilia. Îi spun că mai am o garsonieră în Panduri şi se înviorează brusc. “Aşa mai merge. Vă dau şi 10.000 de euro pe şapte luni şi nu cu 10%, cât cer de obicei, ci cu 8%. Îmi daţi comisionul lunar şi la sfârşit suma împrumutată. Mergem la ce notar vreţi”, spune cămătarul de sex feminin. Are însă şi o umbră de îndoială: “Da’ sigur vă permiteţi să daţi 800 de euro pe lună? Că nu-i puţin”. Îi spun că lucrez la stat, pe post de conducere, şi se linişteşte. Ba, chiar mă roagă să nu mai apelez la altcineva, pentru că poate să mai “umble” puţin la dobândă. Ca să pot să închei convorbirea îi spun că mă sună cineva pe linia cealaltă şi că voi reveni, apoi închid.

Telefonul 4. Domnul Puiu “nu se bagă la maşini” pentru că nu are unde să le ţină. “Dacă aveţi ceva imobiliare, vorbim”. Aduc vorba de garsonieră şi este de acord, pe loc, să-mi dea cei 7.000 de euro pe şapte luni, cu parafa notarului şi plata comisonului lunar. El cere 7% dobândă, eu, ca să par interesat, îi spun că nu accept mai mult de 6%. “E mai greu, da’ hai şi 6%. Da’ unde e garsoniera?”, întreabă domnul Puiu. Surpriză! Zona Panduri îi este foarte cunoscută: mă întreabă dacă garsoniera este vis-a-vis de spital, dacă e “pe lângă farmacia aia”, dacă e dintre P-uri. Uşor încurcat, îi spun doar că e pe Panduri. Omul e nerabdător să vadă garsoniera, şi spune că, dacă-i convine, îmi dă banii chiar azi. Cu greu reuşesc să amân întrevederea pe a doua zi, şi asta doar pentru că-i spun că are cea mai mică dobândă dintre toţi cei cu care am vorbit. Se lasă convins şi întrerupem convorbirea.

Concluzii:

Cămătăria promovată pe internet şi chiar în ziare prosperă în aceste vremuri în care băncile se lasă cu greu înduplecate să mai dea credite fără garanţie. În cea mai mare parte din cazuri, gajul preferat de cămătari este apartamentul. Aceştia pretind plata dobânzii la fiecare sfârşit de lună şi nu au nicio problemă ca împrumutul să fie parafat la notar. De obicei nu dau o sumă de bani, dacă bunul lăsat garanţie nu acoperă, prin vânzare, măcar dublul împrumutului dat. Dobânzile variază între 6 şi 10% pe lună, în funcţie de suma cerută şi de durata contractului şi sunt, întotdeauna, negociabile. La băncile comerciale din România, un credit de nevoi personale, fără garanţie, are o dobândă anuală efectivă (DAE) care pleacă de la 21% pe an.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

7
COMENTARII

Despre reviste proaste şi cititori ocupaţi » zoso.ro / Duminică, 07 Noiembrie 2010 00:44

...timp să citească. Sunt ocupaţi cu munca, n-au timp de mestecat două ore la un articol de 6 pagini despre industria morcovului. De aceea articolele slabe sunt bune. Le citeşti repede, râzi de concluzie şi îţi vezi de ale tale. De aia Financial Times n-ar avea succes la noi, decât poate dacă ar fi făcut ...

0
Tetelu

Tetelu / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

Concluzia?

Sa inteleg ca la banci e mai bine totusi. Adica doar 21%/an fata de 6%/luna la camatari. Corect?

0
Aradean

Aradean / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

.....

Interesanta intrebare Tetelu....pai tu te-ai astepta sa fie mai ieftini camatarii????

0
cristi

cristi / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

http://www.lucrurigratis.ro

Da, si eu m-as astepta sa fie mai mica dobanda la camatari. De ce? Pentru ca isi permit sa iti ofere si luna de pe cer ca sa te agate, daca din moment ce ai ramas dator la ei, pot sa faca ce vor cu tine sau cu garantia ta.

0
nea fane

nea fane / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

camatarii

.........e PROST cine plateste.

0
tibi

tibi / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

tentant ?

Ma asteptam sa explicati problemele pe care le poti avea cu camatarii. Asa cum e facut articolul, aproape ca il percep ca o reclama la camatarii de pe net. Ati vrut sa fiti obiectiv ? N-ati reusit. Inca sunt fraieri care nu inteleg pericolul camatarilor - pierderea aproape sigura a bunului gajat.

0
martin_dinca

martin_dinca / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

corect tibi

foarte corect zis tibi ,

camatarii( clanul becali , fratii camataru etc )folosesc forta fizica sau verbala , falsifica actele la "notar " ,reusesc sa te faca din vorbe (daca esti om obisnuit ) . Camatarii detin cele mai rau famate locuri din tara , lucreaza cu arme albe si negre , nu au nicio morala , nu respecta nicio lege etc ....Banii lor nu sunt controlabili , deci merg si ca mita ...
FERITI-VA !
Stiu , si la banci e greu in perioada asta , dar cel putin aia platesc taxe si nu spala bani negri care produc printre altele si inflatie . .
Nu de putine ori , in statele vecine , au trecut la executii de persoane publice .
Autoritatile statului nu inteleg gravitatea camatariei , sau considera ca inca nu adevenit o problema asa mare ???? Sau.... ????

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

OPINIILE STANDARD.RO

/ Joi, 01 Ianuarie 1970 02:00

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!