Canada. Piața imobiliară este devastată

Începând cu această lună, străinii trebuie să achite o taxă de 15% pe achizițiile imobiliare din Canada. Dublată de restricții în piața creditului, aceasta a fost o încercare a autorităților naționale de a combate balonul speculativ rezidențial. Impactul se arată brutal încă din primele 2 săptămâni, așa cum o arată un reportaj al Global News centrat pe cea mai vânată destinație a cumpărătorilor din țară. „Piața din Vancouver este în mijlocul unei încetiniri majore, cu prețuri căzând și vânzări prăbușindu-se”, comentează publicația canadiană.

 

Luna august este, în mod normal, una mai slabă pentru tranzacții. Totuși, schimburile au ajuns la cota de avarie chiar și pentru această perioadă. Spre exemplu, în perioada 1-14 august în partea de vest din Vacouver au fost vândute numai 3 case, față de cele 52 de locuințe tranzacționate în intervalul similar al anului trecut. Aceasta înseamnă o scădere cu 94%. „Este greu să cazi de 52 la 3 și să pretinzi că lucrurile stau bine. Este o tendință care nu mai poate fi ignorată”, spune Brent Eilers, agent imobiliar în această parte a Canadei încă din anul 1983.

 

Este o piață pe care el a văzut-o explodând în timp real. Prețurile din partea de vest a Vancouver s-au majorat cu 450% din anul 2001 și până în present. Au crescut în același timp veniturile cu 600% pentru ca oamenii să-și permit să plătească banii pentru locuințe și taxele mărite? Bineînțeles că nu, răspunde Eilers. Cum a fost atunci finanțată această inflație? „Prin banii din străinătate și datoriile record”, adaugă agentul imobiliar.

 

Nu este vorba numai despre frânarea din august. În iulie au fost 44 de vânzări în partea de vest din Vancouver, față de 80 de tranzacții în aceeași lună a anului trecut, în timp ce în iunie au fost 74 de vânzări față de 102 contracte încheiate în iunie 2015. „Piața este devastată”, zice Eilers. Observația sa este că reclamele de vânzări scăzuseră chiar înainte de introducerea taxei.

 

Este începutul unei perioade de scăderi mai ample și de durată? Andy Yan, director al unui program de urbanism la Simon Fraser University din Vancouver spune că avem nevoie de mai mult timp pentru a ne da seama. „Este chiar greu de zis dacă este vorba doar de o răcire a pieței. Este posibil că toți cei care puteau și voiau să cumpere la prețuri ridicate în urmă cu 2 luni, acum chiar sunt deja în piață și deja cotațiile trebuie să se retragă pentru a găsi noi cumpărători”, spune el.

 

Firma imobiliară Zolo indică faptul că deja există corecții majore în cea mai mare parte a piețelor din zona metropolitană a Vancouver. În orașul propriu-zis, prețul mediu al unei case este de 1,1 milioane dolari canadieni, cu 20,70% mai mic decât cel de acum o lună și cu 24,50% în scădere față de acum 3 luni. În zona Richmond declinul este, de asemenea, de 20,70% față de acum 3 luni, la 779.000 de dolari canadieni, în timp ce în partea de nord a Vancouver scăderea este de 17,3%, la 1 milion de dolari canadieni.

 

Tsur Somerville, economist la University of British Columbia spune că este o greșeală, însă, să urmărim prețurile medii. Ceea ce pare a fi un declin generalizat, reprezintă însă o scădere medie trasă în jos de declinul substanțial al prețurilor în zona proprietăților de lux. „Este doar încetinire la vârf, acolo unde este incertitudine”, afirmă el.

 

Necunoscutele sunt „diabolic de periculoase”, spune Eilers care a vândut locuințe în 4 etape distincte de de scăderi ale prețurilor în cariera sa de aproape 40 de ani. „Când piața se schimbă, de obicei se schimbă peste noapte sau în 2 săptămâni, deși pentru public durează cam 2-3 luni să își dea seama. De aceea este înspăimântător”, zice agentul imobiliar.

 

O corecție majoră de prețuri nu apare decât la câteva luni pentru că vânzătorii nu vor coborî cotațiile decât atunci când sunt nevoiți să o facă. De obicei, vânzătorii își evaluează casele înainte cu câteva luni înainte de a le pune pe piață. Aceasta înseamnă că acum, încă vânzătorii vor dori să pună anuțurile la prețurile din evaluări care sunt la maximele istorice, în pofida faptului că numărul de vânzări și listările indică faptul că prețurile ar trebui să coboare, mai spune Eilers. „De obicei, ceea ce se întâmplă este că atunci când piața începe să întorcă, toți cumpărătorii intră în hibernare, iar toate anunțurile continuă să vină. Care sunt șansele ca prețul vânzătorului să ajungi la acel vânzător la care prețul de vânzare să fie la o fracțiune din cât este piața acum? Este zero”, continuă profesionistul din real estate.

 

Ceea ce cauzează căderea prețurilor sunt sentimentul de urgență, anxietatea și frica. În condițiile supraexpunerii financiare, a moriștii de cumpărare și vânzare a locuințelor și a deținerilor multiple, acum vom avea un test despre cât de mult va dura ca vânzători să poată ține locuințele listate fără a le arunca în piață în disperare.

 

Amintirile lui Eilers nu sunt încurajatoare pentru prețuri. Își amintește că în anul 1980 prăbișirea cotațiilor nu s-a oprit decât până au căzut 40-60% din valorile de bulă speculativă într-un singur an, în timp ce revenirea a luat 6 ani. „Deci casa ta de 2 milioane de dolari canadieni va deveni 800.000 de dolari canadieni în cinci luni”, continuă avertismentul.

 

Barry Allen, CEO la Zolo, spune că taxa pe achizițiile străinilor a oprit accesul mai multor speculatori, iar acum atitudinea generală în piață a acestei categorii de cumpărători este aceea de a aștepta pentru a vedea ce se întâmplă, ceea ce a condus la o înghețare a pieței.

 

O proprietară în vârstă de 59 de ani care are la vânzare o locuință în zona de est a Vancouver pe care a listat-o la 1,28 milioane dolari canadieni, deja nu mai are vizitatori și chiar se gândește că va fi inutil să republice anunțul pentru casa pe care o deține de 20 de ani. „Aveam telefoane în fiecare zi de la agenți imobiliari; acum nu mai este niciunul”, a declarat ea pentru Global News.

 

Declinul vânzărilor este de regulă factorul precursor al frânării pieței sau chiar al scăderilor de prețuri în real estate zice Sommerville de la University of British Columbia. Este avertismentul pentru o piață din care s-ar putea retrage chinezii, cei care au reprezentat o treime din cumpărători în anul 2015.

Canadienii nu sunt speriați. Dimpotrivă, privesc această frânare ca pe o veste bună. „Mulți oameni mi-au spus că speră la o prăbușire substanțială a pieței caselor”, spune David Eby, deputat în adunarea legislativă a provinciei vecine Alberta.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed